Potrivit primelor concluzii ale anchetatorilor, vinovat de producerea accidentului este pietonul, care a fost transportat la spital cu leziune serioase. Martorii spun că microbuzul nu avea cum să-l evite.
Un bărbat de aproximativ 50 de ani, a cărui identitate încă n-a fost făcută publică, a fost victima unui accident de circulaţie produs luni, în jurul orei 13.00, în zona Stirex (pe strada Brăilei, pe sensul de mers către Potcoava de Aur).
Incidentul a avut loc pe trecerea de pietoni însă, potrivit martorilor, vina nu aparţine şoferului implicat în accident, ci pietonului. "S-a repezit să treacă, deşi veneau maşini.Un autobuz care era mai aproape de bordură a frânat, pentru a-l evita pe bărbat, însă şoferii de pe celelalte benzi n-aveau cum să-l vadă. A ieşit în faţa microbuzului la doar doi metri distanţă. L-a luat pe capotă şi l-a trântit cu capul de asfalt", au declarat martorii.
Un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului în circa 20 de minute de la producerea accidentului şi a acordat primul ajutor bărbatului, care încă zăcea întins pe alfalt. Se pare că acesta a suferit leziuni grave, deoarece a fost dus la Spitalul de Urgenţă, pentru a fi internat. Victima are o lovitură puternică la cap şi este suspectată şi de leziuni interne.
Vom reveni cu amănunte.