Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şerban Ionescu luptă cu blestemul căpuşelor

Publicat in Adevarul, marți 15 mai 2012 ·

Îndrăgitul actor se află în stare gravă, după ce, în vara lui 2011, a fost muşcat de o căpuşă. Tratamentul nu are efect, iar medicii vor să-l transfere de urgenţă la o clinică din Viena.

Drama prin care trece actorul Şerban Ionescu (62 de ani) pare că nu se mai termină. De aproape un an, acesta se luptă cu o boală cumplită. Actorul a fost muşcat, în vara anului trecut, de o căpuşă, iar după un set de analize, medicii l-au diagnosticat cu borelioză.

Această boală are diferite simptome. Ea atacă membrana neuronală, mielina, afectând astfel muşchii şi alte organe. De aceea, depistarea acestei boli nu a fost deloc uşoară, medicii fiind convinşi la început că problema pacientului este provocată de reumatism. Timp de cinci luni a urmat un tratament bazat pe un cocktail de antibiotice foarte puternice, alături de o dietă strictă. Din păcate, se pare că acest tratament nu a avut efectul aşteptat.

Are nevoie permanent de însoţitor

Potrivit ultimului anunţ făcut de medicii de la Spitalul SRI, unde este internat actorul, starea de sănătate a lui Şerban Ionescu s-a agravat. Acesta nu poate să se spele, să mănânce singur şi nici să se ridice şi să umble. De asemenea, are probleme cu vorbirea, respiraţia şi deglutiţia, având nevoie non-stop de un însoţitor. „De şase - şapte luni sunt într-o permanentă competiţie cu boala asta. E un musafir neplăcut, am luat-o ca pe o doamnă care s-a îndrăgostit", a declarat actorul într-un interviu pentru emisiunea „Happy Hour", de la Pro TV. Îngrijoraţi pentru starea sa de sănătate din ce în ce mai precară, doctorii care îl îngrijesc au decis că cel mai bine ar fi ca acesta să fie transferat la o clinică din Viena.

Campanii pentru sprijinirea actorului

Cum Şerban Ionescu şi soţia sa, actriţa Magda Catone (54 de ani), nu dispun de banii necesari pentru deplasarea şi tratamentul costi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum o ora
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum o ora
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 38 minute
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 47 minute
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum o ora
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre. Această propunere va fi discutată în cadrul următorului Consiliu din iunie, a declarat Ylva Johansson, comisaru

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum 2 ore
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°