Cunoscutul folk-ist Marius Baţu va susţine în această seară un concert live în Panoramic Pabaria, în cadrul „Serilor Tineretului" care vor fi organizate de acum în fiecare joi. Marius Bațu este un interpret român de muzică folk care s-a remarcat în lumea muzicii românești în 1977, anul în care a înființat, alături de Eugen Baboi, grupul Poesis.
În perioada 1982-1985 activitatea sa s-a învârtit in jurul „Cenaclului Flacăra" iar în 1994, după o perioadă de opt ani petrecută în Germania, a revenit în țară și a reluat activitatea grupului Poesis, lansând în 1996 albumul „Cântec Șoptit".
A colaborat şi cu Holograf, susținând partitura de chitară acustică și backing vocal. În aceeași perioadă, îl regăsim alături de nume mari ale muzicii românești precum Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Ovidiu Lipan Țăndărică, Dinu Olărașu, Stepan Project sau Compact.
În luna iunie a anului 2001, Marius Bațu este cooptat în grupul Pasărea Colibri, formație alături de care lansează albumul „Încă 2000 de ani" și se remarcă prin melodii ca și „Elegie", „2000 de ani" și „Cântec șoptit".
Concertul va începe la ora 21.00, iar rezervările se pot face telefonic.