Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şanse pentru 100 » România are pînă în prezent 70 de sportivi calificaţi la JO de la Londra

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 aprilie 2012 ·

La ciclism, gimnastică, tir, haltere şi polo s-au stabilit concurenţii. La restul disciplinelor olimpice, calificările nu s-au încheiat.

100 de zile au mai rămas pînă la debutul întrecerilor olimpice de vară, iar România speră să ducă la Londra acelaşi număr de sportivi. "Pînă în prezent, avem 70 de calificaţi cu baremul A, dar există şanse ca la final să se depăşească pragul de o sută, la fel ca la Beijing 2008", a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR.

În cinci discipline olimpice s-au definitivat deja listele cu sportivii care vor concura la Londra: ciclism, gimnastică, tir, haltere şi polo. România va fi reprezentată de ciclistul Andrei Nechita, de ambele echipe de gimnastică, cea feminină şi cea masculină, de tiriştii Alin Moldoveanu şi Lucia Mihalache, de patru halterofili, dar şi de echipa masculină de polo.

Pentru celelalte ramuri sportive, concursurile de calificare se întind pînă aproape de începerea Olimpiadei, cum este cazul atletismului. Printre cei 8 atleţi "tricolori" care au obţinut baremul A nu se numără însă şi triplusaltistul Marian Oprea, care trebuie să sară măcar 17,20 metri. Acestora li se alătură "speranţele" medaliate la CE şi CM de tineret din 2011, printre care Mirela Lavric, Andreea Ogrăzeanu şi Bianca Răzor.

România mai mizează pentru Londra pe cel puţin încă doi boxeri, care pot obţine biletul olimpic în aceste zile, la turneul de la Trabzon, pe barca feminină de patru vîsle la canotaj, pe calificarea canoistului Iosif Chirilă, pe şase luptători şi 6 judoka, pe 5 jucători de tenis de cîmp, dar şi pe echipa feminină de handbal, care ar putea îngroşa bine delegaţia României la Londra după turneul din luna mai!

La ciclism, gimnastică, tir, haltere şi polo s-au stabilit concurenţii. La restul disciplinelor olimpice, calificările nu s-au încheiat.

100 de zile au mai rămas pînă la debutul î

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 36 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 52 minute
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

25 de ani de DENT ESTET în România -Investiții de zeci de milioane de euro în infrastructură medicală și sute de mii de pacienți din țară și străinătate tratați la standarde internaționale

HotNews acum 57 minute
DENT ESTET, liderul consacrat al pieței de stomatologie din România, aniversează, astăzi, 25 de ani de la înființarea grupului care a cunoscut o evoluție dinamică la nivel național după parteneriatul cu MedLife, prin investiții de 12 milioane de eur

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum 2 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 4 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 2 ore
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Kremlinul îşi anunţă noua ofensivă: Rusia va extinde "zona tampon" din Ucraina dacă Kievul va primi rachete cu rază mai mare de acţiune

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia îşi va extinde şi mai mult "zona-tampon" din interiorul Ucrainei, dacă Kievul primeşte de la Statele Unite rachete ATACMS cu rază de acţiune mai lungă, care îi permit să lovească mai adânc în interiorul Rusiei,

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/20°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

16°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°