Apostol şi Ricardo au fost cei mai buni stelişti în Liga a II-a, la 1-0 cu Juventus Colentina. Cei doi mijlocaşi centrali sînt singurele achiziţii de la Unirea care mai au nevoie de timp înainte să ajungă în formă.
Ilie Dumitrescu a privit din tribună primul meci pe care Ricardo Gomes şi Iulian Apostol l-au jucat în tricouri roş-albastre şi are motive să fie bucuros pentru achiziţiile de la Urziceni. Ricardo şi Apostol sînt singurii dintre cei luaţi din Bărăgan care au ajuns în Ghencea nepregătiţi fizic, dar chiar şi aşa, au fost cei mai buni de pe teren în partida Steaua II - Juventus Colentina (1-0). Amîndoi au evoluat mijlocaşi centrali şi au dictat jocul "satelitului".
A făcut cît în 72 de meciuri!
Ricardo nu mai are 10 kilograme în plus, cîte avea acum o lună, cînd s-a întors din Brazilia. A slăbit mult şi şi-a recîştigat cheful de joc. Sud-americanul a etalat acelaşi stil pe care-l avea şi la Unirea, adică a cerut mingea des, a pasat majoritatea baloanelor către jucătorii din atac şi s-a ales şi cu un bonus: gol marcat cu un şut din afara careului, singura reuşită a întîlnirii. La Urziceni marcase o dată în 72 de prezenţe în Liga I!
Are meniu special
"Rică", aşa cum era strigat de colegii de la Unirea, e printre cei mai tehnici închizători din România, dar Ilie Dumitrescu îl vrea şi într-o formă fizică bună.
Pentru stelişti urmează două zile libere, aşa că antrenorul i-a făcut un program special brazilianului, imediat după ce l-a felicitat pentru gol şi pentru prestaţia reuşită: meniul lui trebuie să conţină doar carne la grătar şi salate. Adică fără paste, fără grăsimi! Totul pentru ca Ricardo să cîştige bătălia finală cu ultimele două-trei kilograme pe care le mai are peste greutatea lui normală.
Apostol, surprinzător de bun
Ca şi Ricardo, Iulian Apostol a rămas pe