Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marian Iancu este mândru de jucătorii crescuţi de Poli Timişoara

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

Finanţatorul şi-a lăudat jucătorii după partida cu Manchester City, bucuros că „echipa este credibilă în Europa”. Marian Iancu nu a ratat ocazia de a „înţepa” din nou autorităţile locale, mai exact Consiliul Judeţean, care a redus pentru 2010 suma prevăzută iniţial în înţelegerea cu clubul.

Chiar dacă Poli a pierdut manşa tur din play-off-ul Liga Europa, Iancu este mulţumit de echipă. „Lucrul cel mai important cu care rămânem după un asemenea meci precum cel cu Manchester City este că suntem credibili. Mă refer la opţiunea fiecărui om din club, jucător sau oficial, declarată înainte de joc, şi anume că putem să învingem. Chiar dacă recunoaştem valoarea individuală a adversarilor noştri, valoarea investiţiei dezvoltate în interes propriu, cât şi pe orizontala fotbalului european şi nu numai, lăsând modestia la o parte, forţa grupului nostru de jucători a reuşit să dilueze diferenţele de care vorbeam”, a spus patronul echipei alb-violete.

Finanţatorul speră că autorităţile vor realiza potenţialul pe care echipa îl are pentru a face imagine oraşului şi Banatului şi vor reveni la sentimente mai bune. „Din cei 14 echipieri intraţi pe gazon, cinci sunt produşi 100% de clubul nostru: Pantilimon, Luchin, Scutaru, Axente, Mera, patru fotbalişti sunt cumpăraţi, fiind printre cei mai promiţători tineri din fotbalul intern şi nu numai: Sepsi, Bourceanu, Curtean, Goga. Alături de ei, au mai fost doi dintre exponenţii de frunte ai fotbalului bănăţean, Contra şi Alexa... Cei 11 din 14 ne obligă să fim mândri. Să sperăm că viitorul va fi mai bun, reuşind să înlăturăm invidia, răutatea şi interesul meschin al unora din cei care au putere şi pot face rău acestui club. Puţini, dar puternici pe plan local, vizibili, dar fără viitor”, a mai spus Iancu într-un comunicat postat pe site-ul clubului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă

Mediafax acum 34 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află, în continuare, pe prima poziţie în preferinţele pentru un nou mandat în fruntea executivului UE, dar nu mai este o candidată sigură pentru încă cinci ani. Alte personalităţi politice europ

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum 38 minute
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 23 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum 38 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 41 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°