Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Indolenţă şi laşitate

Publicat in Adevarul, vineri 19 iulie 2013 ·

Viaţa ne este otrăvită la tot pasul de funcţionari care nu-şi fac treaba.

Unii sunt proşti, alţii corupţi sau indolenţi. Pute pământul pe sub ei, cum se zice în popor.

Cazul 1. Aproape 100.000 de studenţi sunt lipsiţi de dreptul legal de a circula mai ieftin cu transportul în comun, iar sute de rectori, prorectori şi directori dorm liniştiţi: ce atâta tărăboi pentru un lucru atât de mărunt?! Se va rezolva şi treaba asta. Poate că se va rezolva, dar de la începutul anului universitar au trecut deja şase săptămâni, răstimp în care studenţii au plătit trenul, autobuzul sau metroul la preţ integral, deşi ar fi trebuit să beneficieze de reducere 50%.

Vinovaţii sunt mulţi şi de rang înalt. 90 de universităţi de stat şi private ar fi trebuit să trimită la Ministerul Educaţiei listele cu beneficiari ai legitimaţiilor de transport cu preţ redus. Dintre acestea, doar 13 şi-au făcut datoria faţă de studenţii lor. Celelalte 77 au fredonat dulcele tril al indolenţei. Un întreg aparat administrativ - de la rectorat la secretariat - doarme pe el, încasând salarii integrale pentru prestaţii lamentabile. Din cauza lor, 97.000 de studenţi au pierdut bani. Niciunul dintre funcţionarii lenevoşi nu a plătit pentru paguba produsă propriilor studenţi.

Cazul 2. O fetiţă de doi ani din Comăneşti, judeţul Bacău, a murit la numai doi ani, având incredibila greutate de şase kilograme. Părinţii ei sunt nişte monştri, de aceea salvarea trebuia să vină de la instituţia acreditată să intervină în astfel de cazuri: referentul social de la Primărie. Femeia plătită să-i protejeze pe micuţi de abuzurile părinţilor a tăiat frunză la câini. Acum are pe conştiinţă un suflet nevinovat.

Cazul 3. La şcoala X din oraşul Y (puteţi completa cu ce vreţi dumneavoastră, se potriveşte aproape peste tot), fiecare elev trebuie să cotizeze lunar la diriginte cu 200 de l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 12 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°