Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara. Liberalul care a votat împotriva moțiunii, candidat PP-DD

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 octombrie 2012 ·

Traseiștii politic timișeni și-au găsit până la urmă locul în PP-DD. După mai multe zile de incertitudine, în care fostul senator PSD Viorel Matei s-a retras din grupul candidaţilor partidului, şi-au făcut intrarea în scenă deputaţii Marius Dugulescu (ex-PDL, ex-PNL) şi Maria Barna (ex-PSD, ex-UNPR). Cu aceștia în fruntea unor colegii, PP-DD Timiş a anunțat marți că a finalizat lista candidaţilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Sursa: Adi Pîclișan

Fostul senator Viorel Matei, au decis să se retragă după ce a fost pus să semneze un document ce prevede daune de 2 milioane de euro dacă face declaraţii ce contravin liniei de partid. ”M-am retras din mai multe motive. Unul ar fi acea convenţie prin care ţi se reduc drepturile de a vorbi şi de a gândi pe care fiecare candidat al partidului trebuie să o semneze. În convenţie scrie că dacă încalci regulile interne ale partidului sau lor li se pare că ai denigrat partidul, ai jignit şeful, te pot exclude şi trebuie să plăteşti daune de 2 milioane de euro. Mai e şi un motiv legat de faptul că mai mulţi colegi au fost scoşi de pe listă pentru a face loc pentru Dugulescu şi Barna”, a spus Matei.

Vedeta Colegiului 3 la Depurați este Marius Cristinel Dugulescu. Acesta a fost ani de zile membru PDL pentru ca în primăvara aceasta să treacă la PNL, unde a stat câteva zile și a votat, spre surprinderea generală, împotriva moțiunii de cenzură a USL. După ce toată vara a fost independent, în toamnă Dugulescu s-a înscris în PP-DD unde a fost ofertat cu un loc eligibil de deputat în Colegiul 3. Maria Eugenia Barna a trecut numai pe la PSD și UNPR înainte să își găsească ”echilibrul” politic în partidul lui Dan Diaconescu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 28 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 40 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 39 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 48 minute
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 6 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy, va cânta la UNTOLD

News.ro acum 28 minute
Artistul Burna Boy, câştigător al unui premiu Grammy la categoria „Best Global Music Album”, va ajunge in aceasta vară pe scena principală a festivalului UNTOLD, anunţă organizatorii. Artistul, originar din Nigeria, are concerte sold-out pe marile a

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°