Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sameş a pierdut lupta cu cancerul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 18 iulie 2011 ·

Fostul mare apărător al Stelei a încetat din viaţă la doar 59 de ani, fiind răpus de crunta boală. Sursa: Agerpres

Fostul fotbalist al Stelei Ştefan Sameş a încetat din viaţă în noaptea de sâmbătă spre duminică. Fun­daşul de fier al "roş-albaş­trilor" din anii ’70-’80 a fost răpus, la doar 59 de ani, de un cancer nazo-faringian pe care l-a descoperit în luna februarie a acestui an. Tumoarea se plasa într-o zonă inoperabilă, astfel că eforturile medicilor au fost îngreunate.

Erou pe Wembley

Boala l-a copleşit pe Sameş la puţin timp după ce a fost dat afară de la sectorul de copii şi juniori ai Stelei. Gigi Becali a început imediat să se dea mare pe la televiziuni că va suporta costul tratamentului pentru fostul in­­ternaţional, dar, aşa cum îi este obiceiul, a uitat imediat după ce n-a mai fost în direct. Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu l-au ajutat cu bani, dar tratamentul n-a mai dat roade.

Ştefan Sameş a fost produsul clubului Steaua, dar a debutat la seniori la Universitatea Craiova, echipă pentru care a jucat în perioada 1971-1973. Au urmat nouă sezoane în care a fost "ministrul apărării" Stelei (1973 - 1982). Cel mai bun jucător al ţării în 1979, Sameş a strâns 49 de selecţii şi a marcat trei goluri pentru echipa naţională. Meciul lui de referinţă în tricoul tricolor a fost în deplasarea cu Anglia, din 1981, 0-0 pe legendarul "Wembley".

Supărat că nu şi-a văzut fiul

Marcel Răducanu, fostul său coleg de la Steaua, era devastat ieri de teribila veste. "Dumnezeu să-l ierte! A fost un fotbalist mare, dar şi un om extraordinar. Prima lui mare supărare a fost când prima sa soţie a fugit în Germania cu tot cu copil. Ani de zile nu şi-a văzut băiatul şi asta l-a durut. Acum a fost şi problema cu Steaua. Boala n-are legătură cu necazurile astea, dar cred că l-au măcinat. Nu am cum să vin la înmormântare, dar mă duc la o biserică de aici, din Ge

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ne întrecem în dezbateri despre inteligenţa artificială, digitalizare şi roboţi în România, o ţară cu 40% dintre angajaţi plătiţi în batjocură cu un salariu minim ridicol

Mediafax acum 38 minute
Nu se poate trai din netul unui brut de 3000 sau 4000 de lei si, sa mai subliniem odata, Romania nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE, asta este o poveste politicianista. Nu se poate trai si pentru ca, asa cum era de asteptat (anal

BREAKING O persoană și-a dat foc în fața tribunalului în care are loc procesul lui Trump

G4Media acum 26 minute
O persoană și-a dat foc în fața tribunalului din New York, unde este judecat fostul președinte american Donald Trump, potrivit presei americane, citată de Sky News. Persoana se afla în zona desemnată pentru proteste din fața tribunalului, relatează

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă/ Probabil că va fi o discuţie luni/ Continuu demersul numai dacă e necesar, numai dacă are un sens

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni. El a adăugat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 3 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°