Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O elevă din Bacău, în COMĂ după ce a cazut de la etajul doi al căminului liceului

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 13 decembrie 2013 ·

O elevă din Bacău a ajuns la spital în stare gravă după ce a căzut de la etajul doi al căminului în care era cazată. Fata vrut să iasă din cămin pe timpul nopții.

Adolescenta din Bacău, împreună cu o prietenă, a coborât pe fereastră, de la etajul doi, cu ajutorul unor cearşafuri legate, potrivit România TV. Unul s-a dezlegat, iar tânara a căzut de la câţiva metri pe ciment.

Cele două eleve au legat câteva cearşafuri cu care voiau să coboare pe geam. Prima a reuşit să coboare, însă în timp ce a doua fată cobora, ceararşafurile s-au dezlegat, iar ea a căzut direct pe ciment. Colega ei a sunat la 112 şi a chemat salvarea. Când a văzut că prietena ei e în stare gravă, a făcut atac de panică şi a fost dusă cu o ambulanţă la spital.

Medicii au spus că starea fetei care a căzut este foarte gravă."Am făcut computer tomograf. Diagnosticul este de hemoragie extrem de gravă, traumatism cranian grav", a declarat medicul de la UPU Liliana Petrescu.

Fata a fost internată în secţia de Reanimare a Spitalului Judeţean. Şansele ei de supravieţuire sunt însă mici.

Fetele au 14 ani şi 16 ani şi locuiesc în căminul Liceului "Anghel Saligny" din Bacău. Noaptea, pedagogul închide palierele pentru ca elevii să nu iasă din cămin.

"Elevele au căzut de la etajul doi. Voiau să se ducă să cumpere ţigări. Nu puteau să iaşă pe uşă pentru că palierul se încuie noaptea", au declarat colegii fetelor.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:

Pentru cine lucrează SABOTORII JUSTIŢIEI din Camera Deputaţilor. PLUS: LISTA COMPLETĂ a votuluiAntonescu: "Voi propune PNL să respingă prin vot modificările care pot fi interpretate că asigură superimunitate". Băsescu: "Slavă Domnului, au început să se trezească"

COREEA DE NORD: Unchiul dictatorului Kim Jong-un a fost EXECUTAT

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:N-ai văzut așa ceva. STRADĂ ASFALTATĂ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 9 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 9 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 7 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 10 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 10 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 11 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 9 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 13 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 13 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

sâm.

6°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°