Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arta iese în stradă cu tramvaiul

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 iunie 2008 ·

Centrele culturale francez şi german aduc arta în calea trecătorilor care circulă cu tramvaiele ce leagă două cartiere istorice ale Timişoarei: Iosefin şi Fabric (Traian). Sursa: Horia Călăceanu

Potrivit lui Eric Baude, directorul Centrului cultural francez din Timişoara, cea de-a doua ediţie a fenomenului sTRAdART îşi propune să scoată arta din turnul de sticlă al galeriilor şi instituţiilor de profil şi de a o aduce în spaţiul public, chiar şi pe stradă, în calea cetăţeanului grăbit.

Prima cursă artistică porneşte astăzi, de la ora 19.00, iar ultima, duminică, după prânz. Artiştii francezi Julian Grosjean şi Ulrich Estreich vor difuza în tramvaie o serie de înregistrări cu mărturii ale timişorenilor despre patrimoniul, cultura, originea şi istoria oraşului de pe Bega. Germanul Rochus Aust a înregistrat sunete din cele două cartiere, pe care le „va purta“ într-un geamantan echipat cu difuzoare. El va difuza câte o secvenţă din ce a înregistrat în fiecare staţie de tramvai, în timp ce călătorii vor încerca să recunoască de unde provine.

Şi spaţiul din jurul tramvaielor va fi colorat. Silvestru Munteanu va amplasa postere autocolante în staţii şi pe geamurile mijloacelor de transport în comun, cu personaje stereotip alese din publicul călător, iar Vlad Cadar a colorat deja becurile stradale şi jumătăţile de sferă din beton care opresc trecerea maşinilor peste linia de tramvai.

La Iaşi, se dă liber la jazz

Tot astăzi debutează, la Iaşi, NewJazz Festival, una dintre puţinele manifestări din România dedicate curentelor avangardiste din muzica jazz. Până duminică, fanii genului se pot delecta în Parcul Casei „Vasile Pogor“ cu mostre de combinaţii de jazz cu alte stiluri muzicale, la iniţiativa Companiei FaPt - Fabrica de artă şi Producţie Teatrală din Iaşi.

Azi, de la ora 16.00 până la miezul no

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Clotilde Armand, trimisă în judecată pentru ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane” / S-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care şi-a însuşit 18.720 lei / Reacţia primarului: Un caz penibil

News.ro acum 18 minute
Procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe care o acuză de ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Armand s-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum o ora
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum o ora
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

ARTISTUL FENOMEN AL MOMENTULUI, BURNA BOY, VINE ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA LA UNTOLD

Wall-Street.ro acum 39 minute
STILUL AFROBEAT A DEVENIT UN FENOMEN DE MASĂ, IAR BURNA BOY ESTE CONSIDERAT SUPERSTARUL GLOBAL AL ACESTUI GEN MUZICAL. SHOW-URILE ARTISTULUI SUNT SOLD OUT ÎN CÂTEVA MINUTE, IAR RECENT A FOST INCLUS DE REVISTA TIME ÎN CLASAMENTUL CELOR MAI INFLUENTE

Statele Unite „sunt direct implicate” în conflictul din Ucraina, susține Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a susţinut joi că livrarea rachetelor americane ATACMS către Kiev nu va schimba nimic în conflictul din Ucraina, după ce Washingtonul a anunţat că va furniza Ucrainei astfel de rachete cu rază lungă de acţiune, primele fiind deja livrate î

Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paște

Radio Mures acum 42 minute
Plata pensiilor aferente lunii mai se va face înainte de Paști. Guvernul a adoptat în ședința de joi actele normative necesare, astfel că peste nouă milioane de lei vor fi direcționați în avans către poștă și către băncile comerciale cu care sunt în

UPDATE - Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu, resuscitaţi / Bărbatul de 35 de ani a murit, fiul de 13 fiind transportat la spital

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – au fost resuscitate. Bărbatul nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul. UPDATE: ”La data de 25 aprilie a.c., în jurul ore

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum o ora
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

19°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°