Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum şi mai ales cât trebuie să mâncăm de Paşte

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 aprilie 2007 ·

După 40 de zile de abţinere de la mâncare şi băutură, tentaţia de a face abuzuri de alimentele tradiţionale (ouă roşii, cozonac, drob de miel, iepuraşi de ciocolată) este foarte mare. După 40 de zile de abţinere de la mâncare şi băutură, tentaţia de a face abuzuri de alimentele tradiţionale (ouă roşii, cozonac, drob de miel, iepuraşi de ciocolată) este foarte mare. Pentru a trece cu bine peste acest "maraton" culinar, medicii ne recomandă cumpătare şi cât mai multă mişcare în aer liber. Carnea de miel poate fi periculoasă chiar şi pentru cei care nu au probleme de sănătate. Potrivit prof. Dan Olteanu, şeful Clinicii de Gastroenterologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, carnea de miel se digeră greu, indiferent de modul în care se prepară: friptură, drob, stufat. Ideal ar fi ca aceasta să se consume în cantităţi mici, asezonată cu legume sau cu verdeţuri condimentate natural (nucşoară sau cuişoare). "Carnea de miel este contraindicată celor care suferă de gastrită sau ulcer. O alternativă ar fi carnea de pui sau de vită, fiartă sau înăbuşită la cuptor, fără condimente", explică dr. Dan Olteanu. Oul este plin de vitamine şi sărac în calorii Se poate spune că oul este o altă "vedetă" a meniului de Paşte. El este bogat în nutrimente (proteine, zinc, fier şi vitamine A, D, E şi B12) şi sărac în calorii (un ou are 85 de calorii). Un om sănătos poate mânca, în perioada Sărbătorilor de Paşti, între două şi patru ouă pe zi, de preferat cu câteva felii de pâine graham sau integrală. În schimb, ouăle sunt interzise persoanelor care au pietre la colecist, deoarece pot declanşa colicile. Atenţie! Cu cât creşte timpul de prepare a oului, cu atât el va fi mai greu de digerat. De exemplu, oul fiert tare se digeră în trei ore, în timp ce oul fiert moale este digerat într-o oră şi jumătate. Un ou conţine 29 gr. calciu, 6,5 gr. proteine, 211 mg. colesterol, 5,6 gr. g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 2 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 5 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Un autobuz a căzut de pe un pod. Un copil de 8 ani este singurul supraviețuitor

Adevarul acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 8 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale