Mii de oameni protestează marţi, în faţa Parlamentului României, împotriva măsurilor de austeritate prezentate de guvern, notează CNN. Poliţia a raportat că sunt aproximativ 2.000 de oameni în faţa Parlamentului, dar organizatorii susţin că sunt peste 5.000.
Aproximativ 1.000 de poliţişti români au încercat să-i împiedice pe protestatari să intre în sediul Parlamentului.
Guvernul de centru-dreapta al României se confruntă cu un vot de neîncredere cu privire la măsurile de austeritate. CNN îl citează pe ministrul de interne, Vasile Blaga, care a spus că rezultatul la votul moţiunii este aşteptat în jurul orei 16.00.
Citiţi şi:
Presa internaţională despre moţiunea de cenzură : "Singurul lucru mai rău decât măsurile de austeritate: un vid politic"
De asemenea, Forbes relatează despre protestele din Capitală, la care liderii sindicatelor aşteptau peste 20.000 de oameni, în ciuda valului de căldură. Unii dintre lideri l-au huiduit pe primul-ministru Emil Boc.
Premierul a spus că România ar trebui să aleagă răul cel mai mic pentru că altfel ar putea atinge punctul în care nu va mai putea plăti salarii, pensii sau nu va mai putea face investiţii.
România are aproximativ 1.36 milioane de lucrători în sectorul public, iar rata şomajului este momentan la 8%, încheia publicaţia Forbes.
Mii de persoane au format marţi un lanţ uman în zona Parlamentului, în pofida temperaturilor de 37 de grade Celsius şi a nivelului crescut de umiditate în aer, scrie The Economist. Pachetul de austeritate al Guvernului a atras acuzaţii de "genocid social" din partea sindicaliştilor, pensionarilor, mamelor sau altor protestatari.
Chiar dacă Guvernul lui Emil Boc supravieţuieşte acestui vot, probabil printr-o diferenţă foarte mică de voturi pentru şi contra, protestele ar urma să continue în această vară, sublini