Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mieii turbaţi

Publicat in Adevarul, duminică 26 iulie 2009 ·

Cel mai stupid guvern din istoria României s-a legat de catargul României. Nu ne putem scufunda decât împreună! Sunt îngrijorat. Am ajuns să cred că anul acesta va fi ultimul, dintr-un lung şir viitor, în care să mai pot plănui cap-coadă o biată vacanţă. Cred, de fapt sunt ferm convins, că acei câţiva ani buni dintre 2003 şi 2008 vor deveni în curând o amintire, apoi amintirea unei amintiri, iar calvarul luptei pentru supravieţuire, care mi-a întunecat un deceniu din viaţă, se va întoarce. Oare muncesc mai puţin şi mai prost? Fuşăresc cumva treaba, sunt mână-spartă, toc banii babachii?

Am ajuns, peste noapte, inconştientul care e în stare s-o vândă şi pe mă-sa pentru o plăcere sau o toană? Ajunge cu gluma! Ştiu, adică bănuiesc, că e criză. M-am înarmat cu multă răbdare şi fac mai des calcule: împart banii pe căprării şi aştept cu nelinişte sfârşitul lunii, când trag linie. Asta se poate, asta, nu.

S-a întâmplat năvalnic ceea ce n-aş fi crezut să se mai întâmple vreodată. Am ajuns din nou la mâna incompetenţilor, exact ca în ‘92, când guvernul Văcăroiu, căruia nimeni nu-i dădea nici zece săptămâni, a ruinat ţara în numele unor ideologii şi deprinderi păguboase. Producţia pe stoc şi emisia incontinentă de monedă în numele valorilor contabile ale socialismului au fost singurele reguli aplicate cu consecvenţă.

Domnul Văcăroiu e bine mersi. N-are nici o remuşcare. Pentru clasa muncitoare, satisfacţia de a nu ne vinde ţara a fost încununată de capra vecinului, moartă şi îngropată. Dau numai un singur exemplu: Uzinele „Semănătoarea“, astăzi spaţiu de închiriat. Unde sunt sindicaliştii, greviştii foamei, oratorii, retorii şi limbuţii care au apărat-o de privatizare? Cu fiecare cuvânt mare rostit, au mai bătut un cui în sicriul nefericitei. În faţa unui asemenea val de prostie, prost erai dacă nu profitai.

Aşa s-au făcut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Dezbateri publice - 29 martie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
ANUNŢ PUBLIC PRIVIND ACTUALIZAREA PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEŢEAN (P.A.T.J.) BRAŞOV CONSILIUL JUDEŢEAN BRAŞOV face cunoscut publicului finalizarea elaborării formei preliminare (ETAPA III) a documentaţiei „Actualizare P.A.T.J. Braşov”

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 7 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 10 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 13 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 12 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 14 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale