Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vacanţa poate fi rezonabilă şi cu buget redus

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 2 iulie 2010 ·

La pensiuni, cu cortul sau la apartament, concediul poate fi plăcut şi cu buget maxim de 200 de euro/persoană. Sursa: SHUTERSTOCKSursa: EVZ

1 /.

Cel puţin o vacanţă de câteva zile îşi poate permite şi un angajat la stat, greu încercat de tăierile de leafă şi majorarea TVA. Nu este nevoie decât de o mai bună gestionare a micului buget disponibil şi de multă bună dispoziţie, care să compenseze eventualele lipsuri.

Aproape toate ofertele s-au redus, în ultimul an, cu circa 10%, chiar şi în cazul hotelurilor şi pensiunilor din ţară, astfel că este imposibil ca un turist să nu găsească ceva care să i se potrivească.

Aparent, cel mai accesibil ar fi să opteze pentru concediul în România, întrucât drumul va fi mai ieftin. Există însă o serie de oferte atractive şi în străinătate, pentru cei care aleg deplasarea cu maşina persoanlă sau n-au nimic împotriva transportului cu autocarul.

SUMARUL ARTICOLULUI Vacanţa poate fi rezonabilă şi cu buget redusSelf-catering, ultima modă

Cazare la pensiuni, în cort sau în cabanele Romsilva

Cu 250 de euro, o familie cu doi adulţi şi un copil se poate relaxa la mare sau la munte pentru cinci zile. Dincolo de pensiuni, la munte pot fi o variantă şi cabanele Romsilva, care au preţuri accesibile. Cei care optează pentru cazarea la cort ar putea petrece cu aceşti bani o săptămână.

Cu o sumă similară, o persoană poate plăti drumul, cazarea pentru patru-cinci zile în Bulgaria sau Grecia, plus masa pentru vreo două zile. Asta, în condiţiile în care turiştii nu optează pentru masa la hotel, ci cumpără de la supermarket şi gătesc singuri.

Mai multe amănunte puteţi afla dacă puneţi întrebări pe site-ul evz.ro, în cadrul campaniei "Viaţa la -25%", sau urmărind emisiunea "Evenimentele zilei", la postul B1 TV.

CAZ REAL 1.000 de lei, bugetul pentru o familie @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 35 minute
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum o ora
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Ucraina riscă să piardă războiul până la sfârșitul anului, dacă SUA nu trimit mai mult ajutor militar, avertizează Directorul CIA

HotNews acum 51 minute
Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu trimit mai mult sprijin militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului, relatează CNN. „Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Incendiatorul de mașini din Chitila, prins de polițiști după 21 de zile. Unde se ascundea

Ziare.com acum o ora
După 21 de zile, un tânăr de 28 de ani, care a incendiat o mașină, a fost în sfârșit depistat de oamenii legii. A fost găsit la Chiajna, acolo unde locuia fără forme legale. A fost reţinut pentru 24 de ore. "La data de 29 martie a.c., în jurul orei

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 6 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 4 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum o ora
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 2 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

joi

8°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°