Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jupânii celei mai noi bucăţi din România

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 februarie 2009 ·

AVANTAJE. Grupurile OMV-Petrom şi Rompetrol sunt principalii câştigători ai zăcămintelor româneşti de ţiţei şi gaze naturale din platoul Mării Negre. Principalii beneficiari ai deciziei Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga, prin care 9.700 de kilometri pătraţi din platoul continental al Mării Negre revin României, sunt companiile Petrom şi Rompetrol. Sursa: Mediafax

OMV-Petrom va avea acces direct la mai mult de 30% din suprafaţa perimetrului Neptun (afectat de litigiul cu Ucraina), unde specialiştii estimează că se găsesc zăcăminte importante de hidrocarburi.

Pe de altă parte, Rompetrol câştigă indirect: compania canadiană Sterling Resources Ltd., care a concesionat zăcămintele de petrol şi gaze din platformele Pelican şi Midia (Marea Neagră), forează în funcţie de estimările grupului Rompetrol, cu care are contract încă din mai 2005. Atunci, holdingul petrolier era controlat de magnatul Dinu Patriciu, iar Guvernul României era condus de Călin Popescu-Tăriceanu. În prezent, 75% din acţiunile Rompetrol sunt deţinute de grupul kazah KazMunaiGas.

Omul şi logistica lui Patriciu

Sterling Resources şi Rompetrol Well Services (divizie Rompetrol) au încheiat un contract în baza căruia firma românească execută activităţi de „mudlogging“ - adică prospectează perimetrele de forare, stabilind dacă în zonele respective există rezerve de ţiţei sau de gaze naturale. Compania canadiană şi magnatul român mai au un numitor comun: se numeşte Nicolae Vidu, e administrator la Rompetrol WS şi, simultan, director adjunct al sucursalei româneşti a Sterling Resources (Midia Resources).

Canadianul Stephen Birrell, membru în conducerea Sterling Resources şi director general al subsidiarei din România, este rezervat în declaraţiile privind contractul cu grupul lui Patriciu: „Când am decis să începem forările la platforma Craio

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis scoate de la naftalină dosarul Mineriadei: urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu Voican

Wall-Street.ro acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererile de urmărire penală care îi vizează pe fostul premier Petre Roman şi pe fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu. "Preşedintele României, Klaus Iohannis, a t

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 41 minute
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Mureş: Descinderi ale Poliţiei, într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Pentru mai multe animale au fost emise ordine de plasare

News.ro acum 55 minute
Poliţiştii şi procurorii din Mureş au făcut percheziţii, marţi, la mai multe adrese, într-un dosar privind organizarea de lupte între câini, fiind descoperite animale cu urechile cupate, dar şi câini despre care se suspectează că erau dresaţi pentru

Ministrul Mircea FECHET: 5 MILIOANE de PET-uri colectate zilnic, din ROMÂNIA

Gandul acum 43 minute
Zilnic, din România sunt colectate 5 milioane de PET-uri, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta a luat parte, marți, la o acțiune de curățenie în Piața Operei din București, odată cu depunerea în Senatul României a unei inițiative legislat

Nicolae Ciucă, despre o candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Prahova: Este o strategie de partid pe care daţi-mi voie să o gestionez aşa cum consider eu că este cel mai bine

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi despre o candidatură a lui Iulian Dumitrescu la Prahova, că este o strategie de partid pe care o gestionează aşa cum consideră el că este cel mai bine şi a precizat că nu este vorba de o singură prop

Atenţionare meteo ANM de ploi torenţiale, vijelii şi grindină

Mediafax acum 4 ore
Banat, sudul Crişanei, Transilvania şi în zonele montane intră, marţi, sub o avertizare Cod de vijelii, cu ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice. De altfel, vremea se va strica în toată ţara, iar la munte va ninge. ANM a emis, marţi, o i

PSD: USR n-are dreptul să-i acuze pe alţii în timp ce-şi protejează penalii din partid

Mediafax acum 2 ore
„PSD denunţă dublul standard şi ipocrizia neruşinată a reprezentanţilor USR care fac denunţuri la ANI şi DNA împotriva medicului Cătălin Cîrstoiu, în timp ce stau la masă cu penalii şi incompatibilii din propriul partid. Spre deosebire de penalii US

O masă de aer cu praf saharian va fi deasupra României marţi, anunță ANM

Adevarul acum o ora
O masă de aer cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, iar depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi intervalele în care va plouă, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.

Sondaj: Patru din zece angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă. O treime declară că îşi va schimba jobul în perioada următoare

Ziarul Financiar acum o ora
O treime dintre angajatii români spun că sunt nemultumiti de jobul lor actual, în timp ce 7% se declară foarte nemulţumiţi, iar principalul motiv pentru care nu îşi schimbă angajatorul este că nu au găsit încă o variantă mai bună (32%), arată datele

Nicolae Ciucă: Cătălin Cîrstoiu e foarte determinat să continue

Mediafax acum 2 ore
Cătălin Cîrstoiu „este foarte determinat să continue”, spune liderul PNL, Nicolae Ciucă. El exclude o susţinere a candidaturii lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei.

Vremea

București
acum

27°
mar.

17°/29°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

24°
mar.

14°/26°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

23°
mar.

7°/24°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°