La competiţia, organizată de Ministerul Tineretului și Sportului, au participat 65 de sportivi. Manifestația sportivă a fost organizată cu ocazia Zilei Europei, dar și în cadrul mai multor acțiuni consacrate Zilei Sportivului.
Cursa de ciclism a durat două zile, pe traseul Chișinău - Căușeni - Ștefan Vodă - Chișinău. Printre participanți sunt înscriși cicliști din Dubăsari, Bălți, Tiraspol și Chișinău.
În cadrul deschiderii cursei de ciclism, Ion Cebanu, ministrul Tineretului și Sportului, a declarat că sportul moldovenesc este în afara oricărei politici: "Ne unesc aceleași interese - să fim într-o formă sportivă bună, să avem ca prioritate modul sănătos de viață și sper că promovarea acestor valori le va reuși cicliștilor, care au venit din toată republica pentru a duce stafeta spre sud, la Ștefan Vodă, pentru ca în august să preia bunele tradiții și să facă traseul Chișinău - Ungheni", a declarat ministrul.
Startul cursei de ciclism a fost dat, sâmbătă, pe Aleea Clasicilor, Scuarul Europei, iar la ceremonia oficială au fost prezenți ministrul Tineretului și Sportului, și reprezentanții delegaţiei Uniunii Europene în Moldova.