În materie de ctitorii, PSD are două mari pasiuni: sălile de sport şi bisericile. Pe primele, aproape că le-a rezolvat Adrian Năstase pe când era prim-ministru, construind 400 dintr-un foc, în urma unui pariu cu Ion Ţiriac, şi demonstrând, astfel, că orice extravaganţă e posibilă când eşti Dumnezeul bugetului de stat. Bisericile, se zbat să le înalţe, să le repare, să le îngrădească parlamentarii partidului, campionii campionatului pro culte, la mult subţiatul buget pe 2011. Au pus pe listă 340 pentru la anul şi aproximativ 1,7 de milioane de euro, fără să se bage în parohiile aliaţilor şi adversarilor, prin a căror contribuţie numărul total al amendamentelor cu iz de tămâie ajunge la 2400. Socotindu-le pe miile din anii trecuţi, Catedrala Mântuirii Neamului (pentru care BOR cere separat 20 de milioane de lei pe anul viitor), facilităţile fiscale, scoaterea preoţilor din investigaţiile CNSAS, "parteneriatele" dintre instituţiile politice şi Biserică s-ar putea crede că suntem o ţară fundamentalist ortodoxă şi Patriarhul va prelua puterea, ca un Ayatollah. Nici vorbă însă! Religiozitatea autohtonă, veselă şi sprinţară, e o manifestare de oportunism.

Filosofia politicienilor, exprimată de autorii amendamentelor, sună ca o glumă săracă de duh: "Susţinerea tuturor instituţiilor religioase, indiferent de cult, ar trebui să fie o prioritate a statului, respectiv a bugetului de stat, mai ales într-o perioadă de criză". De ce şi de ce "mai ales", nimeni nu explică şi am bănuiala că autorii nici nu s-au gândit la argumente, ci au aruncat o frază goală pe hârtie, ca să scape mai repede de expunerea de motive şi să treacă la obiect. Se poate înţelege însă că, murind celelalte speranţe şi fiind încă vie cea în Dumnezeu, statul e dator să creeze condiţii cetăţenilor săi ca să se roage la Cel de Sus. Sub privirile severe ale sfinţilor de pe pereţi, ei îşi vor aminti că,