Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Naţională a Spaniei: ne scufundăm într-o nouă recesiune

Publicat in Adevarul, luni 23 ianuarie 2012 ·

Banca Naţională a Spaniei a avertizat că înglodarea în datorii a ţării riscă va întoarce economia înapoi în recesiune, Produsul Intern Brut urmând să se contracte cu 1,5% în acest an, scrie publicaţia „The Telegraph”.

Reprezentanţii băncii centrale a Spaniei au declarat că economia, care a ieşit din recesiune de numai 18 luni şi a crescut cu 0,7% în 2011, a fost afectată puternic de escaladarea problemelor datoriilor din Europa.

"Revenire modestă pe care economia Spaniei a început să o înregistreze cu un an în urmă a slăbit pe fondul extinderii crizei datoriilor într-un număr tot mai mari de ţări şi a tensiunilor de pe pieţele financiare”, se arată într-un raport al băncii centrale.

Reintrarea în recesiune va face mai dificil ca Spania, care este cea de-a patra economie ca mărime din zona euro, să-şi îndeplinească obiectivul de a atinge un deficit bugetar de numai 4,4% din PIB.

Noul guvern spaniol a anunţat în urmă cu o lună cu deficitul bugetar din 2010 a fost în jur de 8% din PIB, peste ţinta de 6% stabilită cu Bruxelles-ul de către guvernul socialist anterior.

Guvernul a anunţat reducerea cheltuielilor cu 8,9 miliarde de euro şi creşterea taxelor pentru a aduce la buget 6,3 miliarde de euro, astfel încât Spania să-şi reducă deficitul şi să nu târască în criza datoriilor, care au forţat deja Grecia, Irlanda şi Portugaşia să caute salvare financiară.

Dificultăţile economice din Spania au fost declanşate de criza financiară globală şi de colapsul bulei imobiliare, care au dus rata şomajului la nivelul-record de 21,5%la balon la 21.5pc, cel mai mare din Uniunea Europeană.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 8 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 6 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 12 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°