Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, inaintea reuniunii conducerii USL, ca in cursul zilei va fi anuntat calendarul "destul de complet" referitor la suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu, demers anuntat la sfarsitul anului trecut, relateaza Mediafax.
"Noi am comunicat foarte clar ce se intampla cu acel document si el isi urmeaza cursul, precum si dezvoltarile din jurul acelui document. Cred ca am spus destul de clar la sfarsitul anului trecut", a spus Antonescu.
Intrebat despre momentul finalizarii documentului privind suspendarea, Antonescu a spus: "Anuntam azi un calendar destul de complet in care aceste elemente isi vor gasi locul".
La randul sau, presedintele PSD, Victor Ponta, a precizat ca in sedinta de luni a USL se va discuta despre agenda pana pe 25 noiembrie inclusiv. "Ne-am vazut deja anul acesta, dar nu la nivel oficial. Acum e prima intalnire oficiala a USL. Azi discutam despre toata agenda pana pe 25 noiembrie inclusiv", a spus Ponta.
UPDATE (14.10) Ponta: Suspendarea presedintelui nu poate trece acum de Parlament, va trece cand vom avea majoritate
Liderul PSD Victor Ponta a anuntat luni ca Opozitia a elaborat un "calendar" privind pasii prin care va fi pus in practica demersul de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu, adaugand insa ca acesta nu are nicio sansa de a trece de Parlament in formula actuala.
"Suspendarea presedintelui, din punctul nostru de vedere, va fi o actiune in paralel de strangere de semnaturi, dar, asa cum stiti foarte bine, in momentul actual nu trece de Parlament. Va trece cand vom avea o majoritate. Nu inseamna ca vom amana demersul, ci vom merge acolo unde nu exista control politic asupra parlamentarilor PDL, UDMR si ce sunt ei, ci vom mergem catre oameni', a spus Ponta, potrivit Agerrpes.
In 12 decembrie 2011