Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intrusul

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 6 iunie 2008 ·

Gael Monfils este surpriza semifinalelor pe tabloul masculin.

Federer, Nadal, Djo­ko­vici şi Monfils. Trei cîştigători de trofee de Mare Şlem şi un francez care pînă miercuri nu trecuse de turul patru a unui astfel de turneu vor juca în semifinalele de azi. Rafael Nadal şi Novak Djokovici se vor înfrunta în partea de jos a tabloului masculin din postura de favoriţi 2 şi 3, iar în partea su­pe­rioară Roger Federer îl va întîlni pe ne­­cotatul Ga­el Mo­n­fils.

Francezul. pasionat de baschet, a comparat întîlnirea dintre el şi numărul unu mondial cu o partidă din NBA dintre Los Angeles Lakers şi Boston Celtics. “Probabil este cea mai importantă partidă a carierei mele de pînă acum, dar nu cea decisivă”, a spus jucătorul în vîrstă de 21 de ani. Elveţianul care speră să spargă zgura anul acesta cucerind pentru prima oară trofeul de la Paris consideră dificilă înfrun­tarea cu Gael Monfils. “Va fi greu de jucat cu Gael. Este francez, în mod cert va avea publicul de partea sa, şi este în mare formă”, a spus Federer.

Explozia de formă a francezului n-a fost anunţată. În urmă cu o lună el evolua în turnee challenger pentru a-şi recupera jocul, care i-a fost afectat de o accidentare la tendon din cauza căreia a ratat Australian Open 2008.

“Am avut timp să mă pregătesc pentru acest turneu”, a spus jucătorul care în 2004 cucerea trofeul de la Roland Garros destinat juniorilor. Apariţia lui Monfils în penultimul act vine după şapte ani de secetă fran­ţu­zească, ultimul jucător din Franţa care a reuşit să pătrundă între ulti­­mii patru fiind Sebastien Grosjean în 2001.

1este numărul de turnee pe care le-a cîştigat Monfils în circuitul ATP

59 este locul pe care îl ocupă Gael Monfils în ierarhia mondială

“Cu publicul şi familia alături de mine mă simt mult mai puternic. Am progresat mult şi pe parcursul turneului am jucat un

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 51 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 6 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 6 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 10 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°