Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră naţională: Medicii din Mureş au operat pe cord o gravidă la scurt timp după ce a născut prin cezariană. Şansele ca mama şi fătul să moară erau de 50%

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

O femeie de 28 de ani şi băieţelul ei de câteva zile au fost salvaţi de o echipă multidisciplinară de specialişti de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş. Tânăra a suferit, săptămâna trecută, o intervenţie în premieră naţională, efectuată la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Adulţi şi Copii condusă de conf. dr. Horaţiu Suciu.

Gravida se afla în a 36-a săptămână de sarcină când a fost adusă de SMURD şi internată de urgenţă din cauza că inima ei nu funcţiona cum trebuie - insuficienţă ventriculară stângă în stadiu avansat şi mai multe infecţii care decurg din această afecţiune.

„Marea provocare a acestor cazuri o reprezintă decizia, pentru că prioritar era vorba de a salva ambele vieţi, atât a mamei cât şi a copilului. S-a decis ca intervenţia să se facă de urgenţă, operaţia de cezariană şi, având în vedere că urma imediat o operaţie pe cord deschis s-a decis să se facă şi o intervenţie de histerectomie, după care imediat a avut loc intervenţia chirugicală pe cord deschis de înlocuire a valvei şi plastie a valvei aorte ascendente pentru mamă, fiind într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă.

Din fericire, ambele operaţii s-au încheiat cu bine, iar acum la şapte zile putem fi bucuroşi că atât mama cât şi copilul sunt cu o evoluţie bună”, a declarat conf. dr. Horaţiu Suciu, citat de publicaţia „Zi de Zi.Mureş“.

Imediat după cezariană a fost necesară histerectomia, îndepărtarea uterului. “Având în vedere că urma să aibă loc intervenţia complexă pe cord, care necesita anticoagulante în doze mari, ne puteam aştepta la o hemoragie mare după naştere şi o intervenţie la un asemenea caz ar fi fost cu mortalitate peste 90%”, a explicat prof.dr. Szabo Bela.

Copilul s-a născut cu o greutate de 2,320 kg şi este sănătos, starea sa fiind stabilă. Întreaga intervenţie a durat circa patru ore.

Pacienta a părăsit în ziua a c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

ONU cere anchetă internațională la spitalele atacate de Israel în Gaza, unde au fost descoperite mai multe gropi comune

Ziare.com acum 56 minute
Naţiunile Unite au cerut marţi "o anchetă clară, transparentă şi credibilă" privind gropile comune descoperite la două spitale importante din Gaza, devastată de război, care au fost atacate de trupele israeliene, transmite The Associated Press. Anch

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 10 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Persoanele fizice pot de acum să angajeze şi plătească legal personal pentru activităţile casnice

Adevarul acum 12 ore
Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice este funcţională şi poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro, iar conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfă

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 10 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 13 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°