Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business: Piaţa imobiliară deveană trăieşte din vânzări „de sacrificiu”

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

Singurele tranzacţii de pe piaţa imobiliară deveană au ca vânzători persoane în pragul executării silite. Experţii imobiliari spun că cei care investesc găsesc acum chilipiruri cu 40-50 la sută mai ieftine decât preţul pieţei

Pe o piaţă încremenită de circa şase luni, experţii imobiliari deveni sesizează un fenomen în creştere: vânzările “de sacrificiu”. Majoritatea tranzacţiilor care au loc în aceste zile pe piaţa imobiliară locală au avut ca vânzători persoane ale căror proprietăţi se află în pragul executării silite. Nevoia urgentă de bani pentru stingerea datoriilor îi obligă pe aceşti clienţi ai agenţiilor imobiliare să coboare preţul proprietăţilor până la nivel de chilipir. Ce înseamnă aceasta? Funcţie de urgenţa clientului, “discounturi” de până la 50 la sută.

“O casă lux pe strada Călugăreni a fost vândută cu 150.000 de euro, când preţul pieţii în zonă este 300.000 de euro. La fel, un spaţiu comercial central al unei firme aflate înaintea declanşării procedurii de faliment s-a vândut cu 1100 euro metrul pătrat, faţă de 2000 cât se cere acum”, spune Florin Negoiţă, de la agenţia Info Casa SRL. Cea mai spectaculoasă reducere de preţ a fost oferită de un întreprinzător italian pe care banca se pregătea să-l execute silit. Acesta a vândut un teren în zona Vulcan cu un preţ de 14 euro pe metrul pătrat, cu 36 de euro sub preţul pieţei.

O situaţie similară se înregistrează şi la agenţia Garant Consulting unde sunt în clipa de faţă în vânzare cinci apartamente ipotecate. “Aceşti clienţi vând cu 30-40 la sută mai puţin decât preţul zonei. Sunt probabil presaţi de timp”, spune agentul imobiliar Rodica Iliescu.

Nelu Verzeş de la agenţia Prima Invest, are în ofertă un apartament ipotecat pe strada Zamfirescu, cu trei camere, pe care proprietarul îl oferă la preţ de chilipir, adică 35.000 de euro, acolo unde acum trei ani o locuinţă similară se v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum o ora
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 3 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 2 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum 47 minute
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Un bărbat de 33 de ani a MURIT în timpul unui zbor cu avionul și soția sa, însărcinată, nu a știut nimic până la aterizare. Ce s-a întâmplat

Gandul acum o ora
Un bărbat de 33 de ani a murit în timpul unui zbor Ryanair din Torino, iar soșia sa, însărcinată a aflat de tragedie abia la aterizare, pentru că avea locul mult mai în spate. Giuseppe Stilo și soția sa, Federica Marrella, erau așezați la poluri opu

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Alin Nica i-a retras toate atribuţiile vicepreşedintelul CJ Timiş, Cristian Moş, după ce acesta a anunţat că va candida independent la Primăria Timişoara

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, i-a retras, miercuri, toate atribuţiile vicepreşedintelul Cristian Moş, după ce acesta şi-a anunţat intenţia de a candida independent la alegerile locale din 9 iunie, pentru funcţia de primar al mu

NATO afirmă că "lucrează" la trimiterea de rachete antiaeriene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
NATO lucrează la trimiterea mai multor sisteme antiaeriene în Ucraina, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ca răspuns la solicitările de ajutor ale Kievului în faţa raidurilor ruseşti, relatează Reuters. "

Nicolae Robu, botezat „Gheorghe” pe un panou electoral tipărit greșit și amplasat la intrarea în Timișoara VIDEO

Adevarul acum 4 ore
Greșeală impardonabilă a echipei de campanile al lui Nicolae Robu, candidatului PNL-PSD la funcția de primar al Timișoarei. Aceștia i-au greșit numele pe un panou electoral.

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°