Mesajul a fost trimis. Multumesc!

200 de jucători de tenis din ţară luptă pentru titlul de Campion al Republicii Moldova

Publicat in Adevarul, luni 11 iunie 2012 ·

Peste 200 de jucători de tenis participă la Campionatul Republican de Tenis, în perioada 11 - 17 iunie.

„Pentru titlul de campion al Republicii Moldova vor lupta cei mai buni tenismeni din republică, precum şi cei care se antrenează în aşa ţări ca Statele Unite ale Americii, Germania, Rusia, Cehia, dar care reprezintă Moldova la campionatele internaţionale", a declarat, luni, Mariana Tauber, preşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Tenis, în deschiderea campionatului, transmite Info-Prim Neo.

Mariana Zolotco, consilier al preşedintelui Republicii Moldova în domeniul politic şi integrării europene, a dat citire unui mesaj din partea şefului statului, în care Nicolae Timofti menţionează că tenisul se impune prin frumuseţe şi spectaculozitate. „Aptitudinile pe care le dezvoltă tenisul, precum viteza, forţa, rezistenţa în toate formele ei de manifestare, capacitatea de orientare în spaţiu şi timp, capacitatea de reacţie, de percepere a ritmului, de echilibru şi multe alte - sunt calităţi necesare nu numai în practicarea sportului, ci şi în viaţa de zi", a remarcat şeful statului. Preşedintele s-a angajat să sprijine tenisul moldovenesc, pe care doreşte să-l vădă şi mai valoros.

Prezent la deschiderea campionatului, deputatul Chiril Lucinschi, preşedinte al Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, le-a urat participanţilor mult succes. Mai mulţi jucători profesionişti care reprezintă Moldova, precum Roman Borvanov, Radu Albot şi Maxim Dubarenco, nu vor putea participa în cadrul campionatului republican, deoarece reprezintă Moldova la turneele de talie internaţională.

Campionatul Republican de Tenis este desfăşurat o dată pe an, timp de o săptămână. Cei mai buni sportivi în ultima zi a campionatului vor primi trofee, medalii, titluri de Maestru în Sport.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 20 minute
Berbec Sunt momente favorabile achitarii datoriilor de orice fel. Verifica-ti situatia bugetului de venituri si cheltuieli. Se pare ca, deocamdata, dispui de putini bani, insa lectia acestei perioade este gasirea echilibrului intre laturile materi

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 50 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 10 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°