Dobânzile real-negative, adică mai mici decât inflaţia, sunt o formă de furt
Premierul Emil Boc spunea pe la începutul anului că oamenii, în loc „să dea drumul şi la partea de consum”, preferă „să ducă mai mulţi bani la bancă şi să economisească, ceea ce este foarte rău şi ineficient pentru o economie”. Iar BNR se pare că e pe aceeaşi lungime de undă cu Guvernul, din moment ce dobânda de politică monetară a rămas „ţintuită” la 6,25%, ceea ce nu încurajează „ce este foarte rău şi ineficient”.
Primul-ministru polonez, liberalul Donald Tusk, are însă o altă optică. El consideră că „economisirea este calea normală, nu traiul pe credit”. Punct de vedere apropiat de cel al laureatului Nobel pentru economie, Friedrich August von Hayek: „Testul pe care îl are de trecut cineva pentru a se numi bun economist constă în înţelegerea faptului că creşterea economică sau nivelul angajării forţei de muncă nu sunt determinate de creşterea consumului, ci, din contră, de volumul economisirii”.
Da, dar analiştii români preferă să pice examenul, precum absolvenţii de liceu la Bacalaureat. Ei apreciază că BNR trebuia să fie mult mai agresivă în scăderea dobânzilor, fiindcă ieftinirea creditului e esenţială pentru stimularea economiei. Având în vedere această legătură, revista Săptămâna Financiară s-a gândit să-i întrebe la ce nivel al dobânzii de politică monetară consideră că se va relua creditarea. Evident că răspunsul cvasiunanim a fost: Nu credem că putem vorbi de un anumit nivel al dobânzii-cheie la care se va relua creditarea.
Acestea fiind spuse şi adăugând că un cunoscut bancher acuză mai mereu banca centrală că n-a folosit nici reducerea dobânzilor, nici injecţia de lichiditate pentru a scoate economia românească din criză, e bine să desluşim ce doresc de fapt cei care solicită stimulente monetare. Ne explică un alt polonez, Leszek Balcerowicz