Primul şef al unui guvern necomunist din Europa de Est vorbeşte despre încercarea lui Ceauşescu de a opri istoria pe loc în Polonia.
În vara anului 1989, Polonia devenea prima ţară din lagărul socialist care se elibera de comunism. În iunie, alegerile parţial libere acceptate de regim în urma negocierilor cu „Solidaritatea" consfinţeau victoria zdrobitoare a mişcării anticomuniste. Generalul Wojciech Jaruzelski, preşedintele Poloniei, îl nominalizează în august pe Tadeusz Mazowiecki să formeze noul Guvern. „Solidaritatea" condusă de Lech Walesa prelua puterea, iar Tadeusz Mazowiecki, unul dintre liderii „Solidarităţii", îşi asuma uriaşa responsabilitate de a porni pe un drum pe care atunci nimeni nu-l cunoştea: trecerea unei ţări de la comunism la capitalism. Reformele poloneze deschideau calea pentru ceea ce avea să urmeze în toată Europa Centrală şi de Est.
Citiţi şi:
Ceauşescu mai dădea o sută de lei
Un intelectual catolic
Născut în 1927, Tadeusz Mazowiecki termină dreptul la Universitatea din Varşovia, devenind proeminent ca unul dintre tinerii intelectuali catolici. Intră în jurnalism şi editează o publicaţie lunară catolică, apropiindu-se de mişcările muncitoreşti anticomuniste. Odată cu apariţia „Solidarităţii", în vara anului 1980, devine unul dintre principalii consilieri ai mişcării şi colaborator al lui Lech Walesa. În urma intrării în vigoare a Legii Marţiale, este închis de regimul comunist, din decembrie 1981, până în decembrie 1982. Deteriorarea situaţiei ţării îi obligă pe comunişti să iniţieze discuţii în secret cu „Solidaritatea", apoi negocierile se derulează oficial în primele luni ale anului 1989. „Masa Rotundă", aşa cum va intra în istorie, va duce la recunoaşterea legală a „Solidarităţii" şi la organizarea de alegeri parţial libere. Tadeusz Mazowiecki este unul dintre arhitecţii acestor înţelegeri, fiind con