Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevarul = 2 x Jurnalul

Publicat in Adevarul, vineri 4 septembrie 2009 ·

În prima jumătate a acestui an, ziarul editat de Adevărul Holding a reuşit să-şi crească vânzările cu 93%, detaşându-se de titlurile concurente din categoria publicaţiilor quality. În timp ce piaţa presei scrise este în cădere, ziarul „Adevărul“ îşi continuă ascensiunea, ajungând în iunie la un tiraj vândut de 126.176 de exemplare pe ediţie. Ultimele date oficializate de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), referitoare la cel de-al doilea trimestru al acestui an, arată că mai toate ziarele şi revistele au înregistrat scăderi importante ale vânzărilor. Este un semn că marile trusturi de presă au redus „motoarele“ investiţiilor în această perioadă tulbure.

În schimb, Adevărul Holding a adoptat o strategie „împotriva curentului“, investind masiv în produsele sale. Rezultatul: ziarul „Adevărul“ s-a detaşat categoric de titlurile concurente din segmentul cotidienelor de calitate. În perioada aprilie-iunie, media tirajului vândut a depăşit pragul „sutei de mii“, atingând 109.230 de exemplare. Astfel, publicaţia a crescut în luna iunie cu 93% faţă de prima lună a anului.

Dacă în ianuarie „Adevărul“ vindea 65.390 de copii pe ediţie, în iunie a ajuns la 126.176 de exemplare. Principalul său competitor, „Jurnalul Naţional“, a rămas mult în urmă, înregistrând 64.979 de exemplare vândute în luna iunie. Colecţia de carte românească, lansată de trustul Intact, la jumătatea lunii martie, nu a reuşit să crească spectaculos vânzările „Jurnalului“. În aprilie, în prima lună întreagă în care „Jurnalul“ a fost distribuit cu „Biblioteca pentru toţi“, vânzările sale au atins 90.096 de exemplare pe apariţie.

În luna imediat următoare, tirajul vândut a scăzut, ajungând la 67.145 de exemplare pe apariţie, iar în iunie s-a dus la 64.979. „Biblioteca“ s-a dovedit a fi un instrument slab de marketing pentru „Jurnalul“. Şi vânzările „România liberă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primar găsit spânzurat într-o anexă a casei sale. Bărbatul era cercetat pentru abuz în serviciu

Ziare.com acum 23 minute
Petre Ion Barbu, primarul comunei Vinţu de Jos, din judeţul Alba, a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale, a anunțat marţi după-amiază, 16 aprilie, Poliţia judeţeană Alba, care face verificări pentru a stabili împrejurările în care a av

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 2 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 4 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 2 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum o ora
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Rusia, invitată la festivităţile dedicate Debarcării aliaţilor în Normandia, nu și Putin

Adevarul acum o ora
Rusia va fi invitată la festivităţile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) la începutul lunii iunie, dar nu şi preşedintele său, Vladimir Putin, din cauza „războiului de agresiune” rusesc în Ucraina,

Ce propune primarul din Amsterdam pentru combaterea traficului de droguri - cocaina să poată fi cumpărată din farmacii

HotNews acum 44 minute
Pentru primarul Amsterdamului, Femke Halsema, reglementarea drogurilor tari, precum cocaina şi MDMA, este singura modalitate de a combate traficul de droguri şi consecinţele sale „dezastruoase” pentru economia şi securitatea capitalei olandeze, rela

Ucraina: Preşedintele Zelenski a promulgat legea controversată privind mobilizarea militară / Când va intra în vigoare

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat legea privind mobilizarea militară, un text legislativ extrem de controversat, notează marţi AFP. Volodimir ZelenskiFoto: Ukraine Presidency / Zuma Press / Profimedia Potrivit unei informaţii pub

Vremea

București
acum

27°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

27°
mar.

14°/28°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

23°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

11°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°