Ungurii au deschis scorul prin Vanczak (tricou roșu), au condus de două ori, dar tricolorii au scos un egal mare Sursa: REUTERS
Meciul de aseară de la Budapesta a fost însoţit de un car de întrebări. E mai bine fără spectatori sau era mai bine cu? Să jucăm cu Stancu sau cu Rusescu? Mai e Mutu în stare de ceva? Şi uite aşa pînă am intrat pe terenul-pârloagă al lui „Puskas Ferenc Stadion”.
Somn uşor, Goian!
Mai înainte, ungurii ni-l „împrumutaseră” pe Hagi, acreditat de ei, nu de noi. În pustiul fostului „Nepstadion”, meciul a început adormit. Abia către minutul 10, ambele formaţii îşi arată colţii. Pinter, de la ei, şi Pintilii ameninţă cele două porţi, dar rămâne 0-0. Nu pentru multă vreme. Până în minutul 16, când Ungaria apucă o lovitură liberă, iar centrarea e reluată cu capul de Vanczak, 1-0! Tătăruşanu n-a avut replică, mingea a fâlfâit lângă bară. Ar fi avut ce face Goian, dar apărătorul de la Spezia, „puternica” echipă Spezia, încă-şi mai făcea somnul de frumuseţe.
Ce ai văzut, herr Stark?
Tresărim prin Grozav şi prin Stancu, dar gazdele scapă. Minutul 43. Hai, că-l avem pe 1-1 în vârful ghetei lui Bogdan Stancu. Torje scapă pe dreapta, centrarea e impecabilă, dar jucătorul lui Orduspor trage paralel cu linia de 6 metri, dintr- o poziţie din care e mai greu să ratezi, decât să marchezi. Aşa că rămâne 1-0.
Înotăm la fel de greu şi după pauză. Ungurii prind curaj şi ameninţă poarta lui Tătăruşanu, dar Szalai şi Dzudzak nu nimeresc ţinta. Minutul 67, a scăpat Grozav, mingea sare la Mutu, fault, penalty! Bate tot Mutu, tare, lângă bară, 1-1! Haideţi că se poate! Ba nu se poate. Neamţul Stark visează alt penalty, la o ţinere a lui Goian asupra lui Korcsmar. Dzudzak nu ratează şi duce Ungaria în avantaj. Ar mai fi timp, dar timpul zboară iute, mai ales când nu eşti în stare să faci nimic cu el. Şi nu suntem. Din afara stadionului se