Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Situația Oltchim va fi discutată în CSAT

Publicat in Adevarul, luni 24 septembrie 2012 ·

Administraţia Prezidenţială precizează că privatizarea Oltchim nu va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Presa a anunţat, astăzi, că situația privatizării combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea urmează să fie discutată în CSAT, care se va reuni joi.

UPDATE 19.30 "Privatizarea Oltchim nu a făcut obiectul niciunei analize în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi nici nu a fost inclus pe ordinea de şedinţă a viitoarei reuniuni a CSAT, neexistând nicio solicitare a Guvernului în acest sens", arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Câștigătorul licitației pentru privatizarea Oltchim, Dan Diaconescu, a declarat că nu a putut semna contractul de vânzare - cumpărare a combinatului din cauza unor serii de nereguli.

"Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim. Constat că în afară de o ștampilă adaugată pe vechiul contract nu este nicio diferență. Lipsesc anexele, lipsesc paragrafe, certificate, o mulțime de amănunte", a declarat luni Dan Diaconescu.

Premierul Victor Ponta l-a atacat pe Dan Diaconescu, spunând că aceasta nu a avut niciodată banii sau intenţia de a deveni acţionar la Oltchim.

"Aşa-zisul câştigător nu a avut nici banii, nici intenţia de a deveni acţionar. Împreună cu Ministerul Economiei vom aproba planul următor, pentru ca, în cel mai scurt timp, să găsim un investitor serios", a spus Ponta.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 27 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candidai: Cinstit, da

News.ro acum 45 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 4 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, afirmă ministrul apărării

HotNews acum o ora
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al apărării, Atanas Zaprianov. El a explicat că majoritatea ţărilor care au achiziţionat avioane F-16 continuă să folosească şi MiG-29. Mig-29 Fulcrum

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 2 ore
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

10°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°