Analistul UniCredit Group, Dan Bucşa, spunea recent că România are una dintre cele mai ridicate creşteri economice din regiune. În acelaşi timp însă deficitul extern s-a transformat în excedent vădind foarte multă sărăcie, în special la nivelul mediului privat. Oare cum se împacă una cu alta? Nu cumva PIB-ul creşte din nivelul de trai?

Până la a ajunge la această concluzie e bine de văzut că deflatorul PIB - cel care evidenţiază dinamica tuturor preţurilor din economie, nu doar a celor de consum - se plasează pentru al treilea trimestru consecutiv sub rata inflaţiei. Iar după ce deflatorul a devenit mai mic decât inflaţia creşterea economică s-a accelerat.

Să fim corecţi însă, actualele date sunt mult mai în regulă decât cele din urmă cu 3, 5, 10 ani. Ele arată că s-au produs ajustări, care e adevărat că au fost mai mult brutale decât eficiente, dar totuşi au avut loc. Anterior, având în vedere diferenţa semnificativă între deflatorul PIB şi elementelor compozite, analiza cantitativă ascundea o mare probabilitate de eroare. Acum, elementele fiind mai grupate, încrederea în cifre e mai ridicată şi certifică faptul că diferenţa dintre deflatorul PIB şi inflaţie a accelerat creşterea economică.

După toate probabilităţile a existat o intenţie de ordonare a acestor elemente, dar întrebarea este cu ce preţ s-a obţinut? Cu cel al simplificării secvenţei economice. Adică, foarte multă economie a virat în sfera neînregistrată şi creşterea a fost un rezultat a ceea ce a mai rămas în economia la vedere. Iar mai departe se pune problema: Ordonarea se va păstra şi atunci când economia va reveni în sfera înregistrată? E greu de crezut, dar mai important e că în timp ce secvenţa economică arată atât de bine, bugetul suferă de pe urma scăderii încasărilor. Asta evidenţiază că nu din nivelul de trai trebuia extrasă creşterea economică, fiindcă pe fond