Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laurenţiu Coman păstrează trofeul \"Alba Golf Challenge\"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 1 mai 2011 ·

Laurenţiu Coman a câştigat pentru a treia oară turneul \"Alba Golf Challenge\", ceea ce, potrivit regulamentului competiţiei, îi dă dreptul să păstreze definitiv trofeul, care a fost până acum transmis de la un câştigător la altul.

Trofeul este o salatieră din argint, realizată în Italia, în valoare de câteva mii de euro.

Câştigătorul a recunoscut că şi-a dorit foarte mult să câştige ediţia din acest an a competiţiei de la Pianu de Jos. "Am muncit foarte mult că câştig pentru a treia oară, deoarece am dorit să păstrez trofeul", a declarat Laurenţiu Coman, după terminarea competiţiei.

Totodată, el i-a îndemnat pe toţi tinerii să încerce să joace golf, deoarece dincolo de tehnică şi e sportul în sine, este vorba despre relaxare în natură.

Deşi se poate lăuda cu multe competiţii câştigate, tânărul a spus că se consideră în continuare un elev şi crede că mai are mult de învăţat.

Directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Consiliului Judeţean Alba, Dan Popescu, a declarat că pentru ediţia viitoare a competiţiei va fi comandat un nou trofeu, care va fi tot o salatieră din argint, însă va diferi ca design de cea "adjudecată" ieri. "Ne bucurăm pentru câştigător. Urmează un alt trofeu care să fie câştigat", a declarat Dan Popescu.

Turneul "Alba Golf Challege", organizat de Consiliul Judeţean Alba şi aflat pe lista Federaţiei Române de Golf, a ajuns la cea de-a şaptea ediţie, bucurându-se an de an de o participare importantă. În acest an, la start s-au aliniat 57 de participanţi români şi străini, iar competiţia a fost foarte strânsă.

Terenul de la Pianu de Jos este primul teren de golf amenajat în ţara noastră după 1990, la iniţiativa lui Paul Tomiţă, care a primit titlul de profesor de golf în 1937 şi care l-a învăţat pe regele Mihai I tainele acestui joc.

Potrivit celor care administr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Cinci jurnalişti au fost arestaţi în Rusia. Unul dintre ei a fost bătut şi ameninţat cu violenţe sexuale

Ziarul de Iasi acum 31 minute
Cinci jurnalişti care lucrau pentru presa independentă au fost arestaţi miercuri seara şi joi în Rusia, unde represiunea împotriva oricărei provocări la adresa guvernului este în plină desfăşurare, relatează AFP. În cursul nopţii, poliţia i-a aresta

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 5 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale