Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educatoarea care a infectat 59 de copii de la grădinița „Luceafărul“ din Dondușeni: „M-am controlat de inimă“

Publicat in Adevarul, marți 24 aprilie 2012 ·

Elena Tcaci este internată de două săptămâni la spitalul de boli infecțioase din Bălți. Ea a recunoscut faptul că n-a urmat recomandările medicului care a consultat-o la spitalul raional din Dondușeni, preferând să apeleze la un alt doctor, particular, din Capitală.

Contactată de reporterii „Adevărul", Elena Tcaci, educatoarea în vârstă de 50 de ani ne-a detaliat modul cum au decurs controalele medicale din ultimele șase luni.

„În septembrie am mers la spitalul raional de-aici din Dondușeni, pentru că mă durea tare inima. Medicii mi-au găsit bronșită și mi-au dat un tratament specific, cu mențiunea să revin la control după zece zile. Eu am mers însă la Chișinău, la un medic particular homeopat care mi-a prescris altă rețetă pentru inimă", spune Elena Tcaci, acum internată cu tuberculoză la spitalul raional din Bălți.

„Eu din anii '90 știu că am bronșită. Acum habar nu am când voi fi externată. Dacă voi fi primită înapoi la lucru, revin în grădiniță. Nu eu decid asta", mai menționează ea.

Numărul copiilor infectaţi cu TBC la gădiniţa din Donduşeni a ajuns la 59

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alt personaj important, inculpat în dosarul Mineriadei, s-a prezentat la Parchet. Când va fi audiat Ion Iliescu

Ziare.com acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Percheziții la „băieții deștepți” din Energie: Mascații au descins la Complexul Energetic Oltenia / DNA suspectează patru persoane de luare de mită

Gandul acum 51 minute
DNA face, joi, șapte percheziții, într-un dosar în care exista suspiciunea de luare de mită. Oamenii legii au descins inclusiv la Complexul Energetic Oltenia. Patru persoane au calitatea de suspect. Surse judiciare au precizat, pentru GÂNDUL, că, jo

ANM: Ploi în mare parte a țării până vineri / Prognoza meteo pentru București

HotNews acum 56 minute
Administrația Națională de Meteorologie a transmis o informare în care avertizează că de joi dimineață și până vineri dimineață în pare parte din țară vor fi averse însoțite de descărcări electrice și rafale de vânt. Ploaie torentialaFoto: Sergii Pe

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum o ora
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 2 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 25 aprilie, de la ora 19:00

Cancan acum 29 minute
Anișoara Cușmir, campioană olimpică la săritura în lungime acum patru decenii, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de Daniel Nazare. Deține funcția de președinte a FR de Atletism și va discuta despre șansele sportivilor noștri la Pa

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum 3 ore
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Metrorex: Noul tren Metropolis produs de Alstom a sosit la Depoul Berceni. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare, sisteme de alarmare în caz de urgenţă, locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, folie anti-grafitti

News.ro acum o ora
Noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit joi la Depoul Berceni, anunţă Metrorex. Trenul are camere de supraveghere interioare şi exterioare cu înregistrare şi transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane, are afişaj d

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Ciolacu, întrevedere cu Jutta Urpilainen, comisarul european pentru Parteneriate Internaţionale

Mediafax acum 45 minute
„Şeful Executivului român a arătat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pe lângă provocările la adresa securităţii în zonă, a condus şi la perturbarea pieţelor globale şi a lanţurilor de aprovizionare şi a apreciat că strategia de diplomaţie eco

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°