Am avut un amic ardelean, excelent avocat şi traducător din rusă, din păcate dispărut acum câţiva ani dintre noi, Al Pintescu pe numele lui, care, precum în Caragiale, avea şi el un amic (nu spui cine, persoană însemnată!), un om plin de bani.

Şi mi-a povestit amicul meu că l-a rugat pe amicul lui să-i sponsorizeze un volum de traduceri din marea poezie rusă a secolului XX, că altfel nu-l publica nimeni. „Bine, a zis amicul cel bogat, te sponsorizez, dar cu o condiţie”. „Care?” „Să-mi faci o prefaţă”. „Cui?” „Mie”, a zis amicul bogat. „Ţie?! La ce?” „La un volum de versuri”. „Păi tu scrii poezie?!” „Binenţeles! Scriu poezie de mic”. De voie, de nevoie, amicul meu a luat volumul, l-a citit şi s-a îngrozit: toate poeziile erau de o rară tâmpenie. Acuma problema lui era nici să-l jignească pe milionarul amic, refuzându-l şi pierzând în consecinţă sponsorizarea, dar nici să se facă pe sine de cacao, căci totuşi trecuse prin şcoala critică a revistei „Echinox”. Aşa că s-a chinuit vreo două săptămâni să găsească un ton şi mai ales o expresie care să poată fi luată în toate sensurile, să iasă bine oricum o citeai. Până la urmă a găsit-o. Iat-o: „În peisajul atât de variat al poeziei româneşti contemporane, X face o figură cu totul aparte”. Figura asta „cu totul aparte” putea fi interpretată şi ca a unuia dus cu pluta, şi ca originală, şi ca o ciudăţenie ş.a.m.d. Şi aşa au apărut şi traducerile lui Pintescu, şi volumul milionarului poet.

Mi-am adus aminte de sintagma amicului meu gândindu-mă la Radu Mazăre. Departe de mine ideea de a-i face un elogiu, dar trebuie să se recunoască faptul că în peisajul atât de nevariat al politicii româneşti conteporane, Radu Mazăre face cu adevărat o figură aparte. Mie, să spui drept, mi-e simpatic şi-l prefer figurilor încrâncenat-mohorâte ale majorităţii politicienilor noştri, care, în anumite împrejurări, seamănă la tv cu c