Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorul Valentin Popescu, celebru după ce a pretins drept șpagă, o partidă de sex a fost eliberat din funcție

Publicat in Adevarul, duminică 20 mai 2012 ·

Magistratul hunedorean a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de încheiere de tranzacţii financiare utilizând informaţii obţinute în virtutea funcţiei deţinute, trafic de influenţă, luare de mită, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Consiliul Superior al Magistraturii a decis eliberarea din funcție a lui Valentin Popescu, judecător al Judecătoriei Petroșani, condamnat definitiv pentru comiterea mai multor fapte penale. Decizia vine după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe Valentin Popescu la 2 ani şi 6 luni închisoare şi 1 an interzicerea unor drepturi. Consiliul Suprem al Magistraturii a înaintat propunerea de eliberare din funcție a judecătorului hunedorean către preşedintele României.

Principalele acuzaţii: a achiziţionat prin interpuşi un apartament, care avea un litigiu civil pe care chiar el îl soluţiona şi şi-a traficat influenţa în soluţionarea proceselor. De asemnea, fostul vicepreşedintele al Judecătoriei Petroşani a luat mită constând într-o partidă de sex de la o femeie - cu 23 de ani mai tânără decât el - al cărei proces îl judeca. Agenţii SRI le-au ascultat discuţiile telefonice ale celor doi amanţi şi i-au urmărit la motelul unde s-a dat „şpaga". „I-am spus lui Popescu Valentin că nu am bani de avocaţi, că nu mai pot lipsi de la serviciu, iar acesta a lăsat să se înţeleagă că dacă accept să am raporturi sexuale cu el o să mă ajute ca acţiunea de partaj să se termine mai repede şi în favoarea mea, motiv pentru care am şi acceptat să întreţin relaţii sexuale cu acesta", şi-a început declaraţia, dată la DNA, Daniela Tincă, fostă Silvestru (33 de ani).

Judecătorul Popescu avea spre soluţionare procesul de partaj 10425/278/2009, deschis de Daniela împotriva fostului soţ, Dobrin Silvestru. Cei doi foşti soţi voiau să împartă bunurile dobândite în t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Modernizarea aeroportului Otopeni, obiectiv strategic al parteneriatului cu Emiratele Arabe

Mediafax acum o ora
„Dezvoltarea de proiecte strategice comune între România şi Emiratele Arabe Unite a constituit linia directoare a întâlnirilor economice pe care premierul Marcel Ciolacu le-a avut în cadrul vizitei de lucru în Abu Dhabi. Prim-ministrul Marcel Ciolac

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 3 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 3 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Ministrul de Externe: Cei 20 de copii blocaţi în Dubai se vor întoarce în ţară cu aeronava în care se află premierul Ciolacu

G4Media acum 58 minute
Grupul de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, care au rămas blocaţi la Dubai, urmează să se întoarcă în România cu aeronava cu care se deplasează premierul Marcel Ciolacu şi delegaţia oficial

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum o ora
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

Ministrul Sănătății: ”Ar trebui făcută o declarație pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice că nu direcționează pacienți”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 18 aprilie, în contextul acuzaţiilor care i se aduc medicului Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, că nu di

România ar putea avea un nou punct de trece a frontierei cu Ungaria. Proiectul este în dezbatere publică

Wall-Street.ro acum 21 minute
Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria) a fost lansat în consultare publică, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (M

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 3 ore
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Vremea

București
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
joi

5°/12°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°