Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gălăţenii au votat: Palatului Prefecturii este simbolul oraşului!

Publicat in Adevarul, joi 1 septembrie 2011 ·

Campania lansată de ADS Galaţi a ajuns la final, iar cititorii au ales Palatul Prefecturii drept simbol al oraşului. Competiţia a dominată de-a lungul celor două sptămâni de vot de clădirea care adăsposteşte, de peste 105 ani, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Pe locul doi s-a situat Biserica Precista.

De-a lungul campaniei, Palatul Prefecturii a dominat net în totul preferinţelor gălăţenilor. Doar în primele două zile la conducere s-a aflat Biserica Precista, care reuşise la un moment să aibă peste 40% din preferinţele celor care au votat pe galati.adevarul.ro. Pe locul doi se afla Universitatea Dunărea de Jos, cu circa 25% din opţiunile exprimate. În ziua a treia a campaniei ADS Galaţi, Palatul Prefecturii a preluat prima poziţie şi s-a distanţat şi mai mult cu fiecare zi cea trecut, ajungând la finalul campaniei lider detaşat.

Faptul că Palatul Prefecturii, clădire construită la 1906 după planurile marelui arhitect Ion Mincu a atras cele mai multe dintre voturile gălăţenilor este apreciat de majoritatea experţilor în arhitectură şi a oamenilor din administraţia de la Galaţi, mai ales că este una dintre puţinele clădiri istorice din oraş care au supravieţuit demolărilor masive din perioada comunistă. Mai mult, clădirea este recent renovată şi se prezintă într-o stare foarte bună.

"Nu mă suprinde faptul că a câştigat o clădire istorică. Gălăţenii nu au parte de prea multe astfel de monumente, deci le apreciază la adevărata lor valoare. Nu m-ar fi mirat, de asemenea, nici dacă ar fi câştigat Palatul Navigaţiei sau Biserica Precista", ne-a declarat Nicuşor Ciumacenco, viceprimarul Galaţiului.

Cu totul suprinzător, în sondajul desfăşurat în paralel pe Facebook, votul a fost mult mai strâns, Precista şi Universitatea Dunărea de Jos devansând "la mustaţă" Palatul Prefecturii. Însă, pe ansamblu, această din urmă clădire rămâne mar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum o ora
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Emisiunile zilei de vineri, 19 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 2 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 7 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 57 minute
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 6 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Incendiatorul de mașini din Chitila, prins de polițiști după 21 de zile. Unde se ascundea

Ziare.com acum 2 ore
După 21 de zile, un tânăr de 28 de ani, care a incendiat o mașină, a fost în sfârșit depistat de oamenii legii. A fost găsit la Chiajna, acolo unde locuia fără forme legale. A fost reţinut pentru 24 de ore. "La data de 29 martie a.c., în jurul orei

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 3 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Vremea

București
acum

vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
lun.

6°/13°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
lun.

4°/12°
Timisoara
acum

vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/6°