Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Bittman a fost operat de hernie

Publicat in Adevarul, marți 9 aprilie 2013 ·

Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a fost operat de hernie inghinală, marţi, la Spitalul „Sfântul Ioan“ din Capitală, a declarat managerul unităţii sanitare, Alexandru Ciocâlteu, precizând că acesta ar putea fi externat miercuri.

„Dan Bittman a fost operat marţi dimineaţă, de doctorul Munteanu. Este o operaţie de hernie care a fost realizată laparoscopic, în aceste condiţii pacientul având şanse să părăsească unitatea sanitară chiar şi mâine“, a spus profesorul Alexandru Ciocâlteu.

În 3 octombrie 2012, Dan Bittman a fost operat la gât, într-o clinică din Viena. Edi Petroşel, toboşarul formaţiei Holograf, declara atunci că Dan Bittman a fost operat la gât pentru a nu fi în pericol de accident vascular, întrucât i se obturase un canal.

Dan Bittman a revenit pe scenă în 7 martie, după o perioadă în care a căutat remedii să scape de răguşeala cu care a rămas în urma operaţiei la gât.Bittman a spus într-un interviu că vocea sa este refăcută în proporţie de 95 la sută. Cântăreţul şi-a recuperat vocea în patru luni şi jumătate.

Artistul spunea că s-a refăcut cu un tratament de 16 lei. „Vocea mea este refăcută în proporţie de 95%. Cât despre tratament, câteodată 16 lei fac cât 1.600 de lei sau mai mult. Nu contează costul, ci efectul. Oricum, am înţeles că acum este foarte la modă, toţi vor să se trateze cu el, aproape că nu se mai găseşte în farmacii. Îi sfătuiesc însă pe cei cu astfel de probleme să consulte un specialist. Cu ajutorul acestui medicament se face, în prima fază, o diagnosticare a cauzelor şi, dacă funcţionează, schimbarea în bine intervine în câteva ore, ceea ce s-a întâmplat şi în cazul meu“, mai spunea Dan Bittman.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 30 minute
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum 57 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

UDMR Timiş anunţă că îl susţine pe candidatul PSD-PNL la Consiliul Judeţean Timiş, Alfred Simonis / În municipiu, UDMR face parte din Alianţa Timişoara Unită, alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei

News.ro acum o ora
UDMR Timiş a anunţat, marţi, că îl va susţine pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi că va avea propria listă de cadidaţi la Consiliul Judeţean, în timp ce, la nivel de municipiu, UDMR face parte din Alian

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Un tânăr de 21 de ani a fost găsit decedat pe o stradă din Hunedoara. Poliția a deschis dosar penal de moarte suspectă

Ziare.com acum 52 minute
IPJ Hunedoara a anunțat că un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la dec

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 3 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

DOLIU în lumea sportului! Florin Oprea, portarul alături de care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană, a murit

Gandul acum o ora
Doliu în lumea sportului! Florin Oprea, portarul alături de care Universitatea Craiova a cucerit primul titlu de campioană, a murit! Florin Oprea a fost titular la Universitatea Craiova în sezonul 1973-1974, sezon în care craiovenii au cucerit prim

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°