Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţ negru: 110 bucureşteni au murit anul trecut în accidente rutiere

Publicat in Adevarul, miercuri 5 ianuarie 2011 · ·

În accidentele rutiere de pe străzile Capitalei şi-au pierdut viaţa, în anul care tocmai s-a încheiat, 110 persoane, cu 30 mai puţine faţă de 2009. Cel mai grav accident al anului trecut s-a petrecut la începutul lunii decembrie când patru persoane au murit iar alte trei au fost rănite într-un accident în care a afost implicată o ambulanţă BGS.

Numărul accidentelor rutiere pe şoselele Capitalei a scăzut în 2010 comparativ cu anul precedent. Astfel, dacă în anul care abia s-a încheiat au fost 939 de accidente cu victime, în 2009 au fost înregistrate 1.034, cu 95 mai multe.

În 2010 au fost accidentate grav 892 de persoane iar în 2009 au fost rănite grav 956 de persoane. Numărul celor care şi-au pierdut viaţa pe străzile din Bucureşti în anul 2010 este de 110 persoane iar în 2009 şi-au pierdut viaţa 140 de persoane.

Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a explicat că „această diminuare este urmarea numeroaselor campanii de prevenire a accidentelor şi a faptului că participanţii la trafic au început să conştientizeze că încălcarea regulilor de circulaţie nu aduce nimic bun, ci, mai degrabă, răniri foarte grave, decese sau amenzi, la care se adaugă, în multe cazuri, şi costurile reparaţiilor autovehiculelor implicate în accidente".

Cele mai grave accidente din 2010

Cel mai grav accident al anului trecut s-a petrecut la începutul lunii decembrie când patru persoane au murit iar alte trei au fost rănite. O ambulanţă a BGS, în care se aflau patru pacienţi care erau aduşi de la dializă împreună cu însoţitorii lor, a fost fost izbită în plin de un autoturism BMW în care erau două persoane. Şoferiţa BMW-ului a luat greşit curba şi nu a mai putut evita coleziunea. Cei patru pacienţi au murit iar şoferul ambulanţei şi pasagerii din BMW au fost răniţi. Pacienţii morţi nu purtau centurile de siguranţă, deşi şoferii acestor maşini su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum 28 minute
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 4 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 3 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 33 minute
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

NATO vrea să trimită mai multe sisteme de apărare pentru Ucraina

Mediafax acum 53 minute
"Am compilat date despre diferitele sisteme de apărare antiaeriană pe care le avem în NATO şi ne-am concentrat pe sistemele Patriot. Şi lucrăm cu aliaţii pentru a ne asigura că aceştia redistribuie o parte din sistemele lor în Ucraina", a declarat s

Guvern: Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional / România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice

News.ro acum o ora
Admiterea României în Programul Visa Waiver este un obiectiv strategic naţional, a reiterat, joi seară, Guvernul României, făcând apel la toţi cei care pot susţine acest demers. ”România este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice”, a m

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 3 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României, datorită unui autogol al lui Chipciu

Mediafax acum 46 minute
Oţelul a deschis scorul prin Cisse, care a marcat pentru gazde cu o lovitură de cap din marginea careului mic, după o centrare a lui Bodişteanu (1-0, min. 12). Oaspeţii au preluat iniţiativa şi până la finalul primei reprize au reuşit să egaleze din

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum 2 ore
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Tinerii sub 30 de ani ar putea merge în Marea Britanie fără permis de ședere, la fel ca înainte de BREXIT. Cât timp ar putea rămâne în Regatul Unit

Gandul acum 21 minute
Comisia Europeană (CE) a propus deschiderea negocierilor cu Regatul Unit privind libera circulație pentru tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani, așa cum se întâmpla înainte de Brexit, scrie The Guardian. „Obiectivul ar fi de a ajuta tinerii cetățe

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°