Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TÂRGOVIŞTE Zimbrăria Neagră de la Bucşani

Publicat in Adevarul, vineri 14 august 2009 ·

Singura rezervaţie de acest fel din sudul ţării este situată la 20 de kilometri de Târgovişte, este întinsă pe 162 de hectare iar pe teritoriul ei se află 37 de zimbri. Rezervaţia de zimbri de la Bucşani, a luat fiinţă în 1983, când au fost aduşi 16 zimbri din rezervaţia de la Haţeg, dar şi câţiva din străinătate. „Scopul aducerii zimbrilor, în această zonă, a fost aclimatizarea animalelor la condiţiile geo-climatice din zona câmpiilor înalte. După 1989, scopul rezervaţiei a fost de înmulţire şi transfer spre parcuri naturale şi grădini zoologice”, a declarat inginer Voicu Dumitru, şeful Ocolului Silvic Bucşani.

Adevărate monumente ale faunei

Cine nu a mai văzut niciodată un zimbru, va fi în mod sigur impresionat de alura impozantă, chiar înfricoşătoare a acestui animal nobil. Zimbrul este cel mai mare animal de uscat de pe continentul european. Un zimbru matur mascul ajunge la o greutate de o tonă iar femela la o jumătate de tonă, la o înalţime de aproape doi metri şi o lungime de până la 2,5 metri.

În momentul de faţă în rezervaţie se află 37 de zimbri, toţi dintre aceştia fiind născuţi în captivitate. Toţi au nume care încep cu RO, de la România, unele dintre ele fiind de-a dreptul amuzante, de exemplu, Robokap, care se ridică la importanţa numelui său, are apucături de vedetă şi uneori devine agresiv. Cel mai mic zimbru are o lună iar cel mai în vârsta animal este o zimbroaică de 22 de ani.

Îngrijirea zimbrilor nu este o muncă uşoară. Nu de puţine ori responsabilii parcului au fost nevoiţi să se ascundă sau să fugă cât îi ţineau picioarele pentru a scăpa de furia vreunui mascul fioros.

Căi de acces

Accesul se face pe DN72, pe drumul care leagă Târgoviştea de Bucureşti, prin Comişani. Distanţa de la Târgovişte până la zimbrărie este de aproximativ 20 de kilometric

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

News.ro acum 51 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânăto

UE impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania

G4Media acum 20 minute
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru acte de violenţă contra palestinienilor, au declarat vineri diplomaţi europeni pentru dpa, transmite Agerpres. Acordul a fost fin

Tabloul de Salvator Rosa, furat de la Oxford în urmă cu 4 ani, a fost recuperat în România VIDEO

Ziare.com acum 11 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul „A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan”, de Salvator Ro

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum 2 ore
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Cât costă un kilogram de căpșuni românești. Fructele verii au ajuns deja în piețe

Cancan acum o ora
Vești bune pentru iubitorii fructelor de vară! În piețele din Capitală au apărut primele căpșuni românești. Vremea caldă din ultima perioadă a făcut ca fructele să se coacă cu trei săptămâni mai devreme anul acesta. Iată cât costă în piețele din Buc

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 2 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°