Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea ANI intra in dezbaterea Comisiei Juridice din Camera Deputatilor

Publicat in HotNews, marți 10 august 2010 ·

Comisia Juridica a Camerei Deputatilor se intruneste, marti, pentru a discuta pe marginea legii de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Integritate. Presedintele Comisiei juridice a Camerei, democrat-liberalul Daniel Buda, a declarat, luni, pentru Agerpres, ca se va discuta, de asemenea, "in masura in care dezbaterile pe legea ANI nu se vor prelungi", un proiect referitor la combaterea intarzierii la plata a obligatiilor statului.

La sedinta programata sa inceapa la ora 11:00 vor lua parte toate structurile interesate, inclusiv reprezentanti ai Ministerului Justitiei si ai Agentiei Nationale de Integritate.

Camera Deputatilor a fost convocata in sesiune extraordinara pe data de 16 august, urmand ca pe ordinea de zi sa se afle proiectul legii privind Agentia Nationala de Integritate, precum si doua proiecte de legi care in prezent se afla la Comisia de buget. Duminica, ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, anunta, prin intermediul unui comunicat de presa, ca ministerul pe care il conduce va participa la redactarea textului Legii Agentiei Nationale de Integritate (ANI) in procesul de dezbatere parlamentara, indiferent daca este vorba despre completarea proiectului de lege intors de la Curtea Constitutionala sau de un alt proiect de lege.

Potrivit ministrului, convocarea Camerei Deputatilor in sesiune extraordinara pentru dezbaterea Legii privind Agentia Nationala de Integritate reprezinta un "semnal politic corect" ce demonstreaza vointa Legislativului de a remedia una din vulnerabilitatile constatate in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare.

Presedintele Traian Basescu a decis, pe 20 iulie, sa convoace Parlamentul in sesiune extraordinara pentru a discuta legea de organizare si functionare a Agentiei Nationale de Integritate.

Articole din legea ANI au fost declarate neconstitutionale de CCR,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Microbuz răsturnat în Suceava: Cinci persoane au fost rănite

Ziare.com acum 53 minute
ISU Suceava a anunțat că un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, vineri, 29 martie, în judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cele şase persoane sunt conştiente şi cooperate, afirmă

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 45 minute
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum 26 minute
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 39 minute
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum 44 minute
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 9 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Obama şi Bill Clinton se vor alătura lui Biden pentru a strânge 25 de milioane de dolari

Mediafax acum 10 ore
Biden şi cei doi foşti preşedinţi vor participa la o discuţie moderată de Stephen Colbert, prezentatorul emisiunii „The Late Show”, la Radio City Music Hall, în faţa a mii de invitaţi, în cadrul a ceea ce campania de realegere a lui Biden a declarat

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale