Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firma care a realizat Bazinul şi Sala Sporturilor modernizează capetele de linie RAT

Publicat in Adevarul, duminică 6 octombrie 2013 ·

Şapte firme s-au bătut pentru a obţine lucrarea, iar în final licitaţia a fost câştigată de compania Erencons care s-a asociat cu firma Consal. Oferta companiei câştigătoare a fost cu câteva milioane mai mică decât valoarea estimată a investiţiei, respective 27,6 milioane de lei.

La Braşov sunt în prezent 34 de trasee de autobuze şi şase trasee de troleibuze, cu plecări din zece capete de linii principale. Dintre toate acestea doar capătul de linie de la stadionul Municipal este modernizat. Restul nu mai corespund de multă vreme cerinţelor de mediu şi de confort actuale. În total, mijloacele de transport în comun acoperă 566 de kilometri.

Noul proiect prevede modernizarea a cinci capete de linie în mai multe zone: Noua - strada Brazilor, Roman- strada Poienelor, Rulmentul- strada 13 decembrie, Saturn - bulevardul Saturn şi Triaj- strada Hărmanului. Edilii speră că prin modernizarea terminalor să se reducă semnificativ şi timpii de aşteptare în staţii. Va fi o singură clădire pentru casele de biletele, sală de aşteptare şi toaletă. De asemenea toate aceste staţii vor fi acoperite. Investiţia trebuie realizată până în luna aprilie a anului viitor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 3 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 59 minute
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Incendiu la o fabrică de cherestea din Bacău. Focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi

Ziare.com acum 2 ore
ISU Bacău a anunțat că un incendiu puternic a izbucnit, joi, 28 martie, la o fabrică de prelucrare a lemnului situată în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău. Primele date arată că focul se manifestă pe 300 de metri pătraţi, la nivelul acoperişului unei

Vremea

București
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale