Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD-PNL tatonează o viitoare colaborare după alegeri

Publicat in Adevarul, joi 22 noiembrie 2007 · ·

Cu trei zile înainte de alegerile pentru Parlamentul European, mai multe scenarii despre o viitoare colaborare PNL-PSD au fost făcute publice. Primul scenariu precizează şi numărul de posturi pe Cu trei zile înainte de alegerile pentru Parlamentul European, mai multe scenarii despre o viitoare colaborare PNL-PSD au fost făcute publice. Primul scenariu precizează şi numărul de posturi pe care le vizează pesediştii: Afaceri Externe, Justiţie, Muncă şi Economie şi Comerţ.

Cea de-a doua variantă menţionează o posibilă coaliţie între PSD-PNL-PC şi UDMR, condiţionată de procentele obţinute la alegerile europene. Prezenţa conservatorilor în viitorul cabinet ar depinde de obţinerea a cel puţin cinci la sută la alegerile europene.

În acest al doilea caz, pesediştii ar fi primit promisiunea a cinci ministere - cele de mai sus plus portofoliul Agriculturii. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a caracterizat aceste ipoteze drept diversiuni electorale. "Sunt diversiuni de campanie", a spus Geoană. El a precizat că pesediştii nu au negociat cu liberalii, pentru că nu au avut timp din cauza campaniei electorale. Potrivit lui Geoană, informaţiile au fost lansate de către liberali şi de apropiaţi ai lui Traian Băsescu.

Liberalii spun că nu negociază

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a refuzat să comenteze informaţiile privind negocierile de cooptare a PSD la guvernare, catalogându-le drept "speculaţii". Preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, a declarat că, personal, nu vede posibilă o formulă de guvernare PNL-PSD.

"Cu siguranţă se va întrevedea o altă axă de guvernare după alegerile parlamentare din 2008 pentru că nu cred că pe termen lung un singur partid va asigura guvernarea în Romania", a spus Olteanu, citat de Mediafax.

Membrii conducerii liberale neagă existenţa oricăror discuţii pe această cu social-democraţii, amintind că Biroul Po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 6 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 12 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 7 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Fraţii Maior, la start în a doua etapă din Campionatul Mondial de Raliuri

Mediafax acum 51 minute
La nici o săptămână după ce colegii lor de la Napoca Rally Academy au scris istorie pentru automobilismul sportiv românesc, Simone Tempestini şi Sergiu Itu câştigând etapa europeană din Ungaria, Norbert şi Francesca au avut un start bun în competiţi

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 11 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 10 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 8 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

5°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°