Multe opinii se ciocnesc şi-şi fac cucuie reciproce cînd intră în discuţie subiectul carnea din farfurie. Ei bine, rar o temă care să strîngă atîtea patimi în jurul ei ca tema prezenţei şi cantităţii de carne în dieta omului.

Multe opinii se ciocnesc şi-şi fac cucuie reciproce cînd intră în discuţie subiectul carnea din farfurie. Ei bine, rar o temă care să strîngă atîtea patimi în jurul ei ca tema prezenţei şi cantităţii de carne în dieta omului. Unii laudă carnea, mai să cheme fanfara intonînd ode pline doldora de laude. Alţii ponegresc alimentul numit carne, dorind să-l vadă pe banca condamnaţilor la muncă silnică. Puţini sînt cei care îi trimit alimentului carne şi niţele zîmbete binevoitoare, dar şi încruntări anunţînd o chelfăneală zdravănă. Nu numai că există meciul de box între cei care preamăresc carnea şi cei care o sictiresc, dar mai există un meci desfăşurat între cei care susţin prezenţa cărnii după pofta inimii în meniu şi alţii care opinează că ea trebuie să fie drămuită şi mîncată din cînd în cînd. Şi, în fine, mai nou, s-a iscat şi o altă dispută privind cum e bine să fie preparată carnea pentru a fi acceptată cît mai bine de organism. Iată care este părerea medicinei clasice prin demonstraţia pe care o face doctor Mihaela Ionescu, medic primar la Institutul de Nutriţie, Diabet şi Boli Metabolice "N. Paulescu".

Grătarul, sport naţional Acum să ajungem la un alt subiect de controversă, şi anume folosirea grătarului, care a devenit un fel de sport naţional, fiindcă foarte mulţi oameni asociază noţiunea de destindere, de distracţie la iarbă verde sau în curte sub bolta de viţă tocmai cu grătarele care sfîrîie perpelind hălci de carne. Ei bine, există teorii care spun cum că grăsimea din carne cade pe jăratecul de sub grătar. Acolo picăturile de grăsime se descompun, chiar pînă la produsele cancerigene care urcă îmbibînd pe