Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şansele lui Dragnea în faţa lui Băsescu

Publicat in Adevarul, marți 16 iulie 2013 ·

În urma dublei lovituri primite de la Traian Băsescu şi de la Curtea Constituţională pe tema referendumului, primul anunţând convocarea propriului referendum, Curtea hotărând asupra valabilităţii covrumului de 30% abia de la anul, Liviu Dragnea cheamă USL la mobilizare pentru a nu ceda pe tot frontul.

Pentru vicepremierul Dragnea, frontul înseamnă regionalizarea, dar victoria sa depinde direct de revizuirea Constituţiei.

Liviu Dragnea încearcă să menţină moralul în USL, dar, pragmanic vorbind, purceaua e cam moartă în coteţ. El solicită însufleţire în lupta pentru cele două obiective şi promite o analiză în urma căreia USL să menţină ţinta de revizuire a Constituţiei şi de regionalizare a ţării pentru acest an. Dincolo de cuvintele de îmbărbătare, ce are de analizat Liviu Dragnea?

În primul rând, este vorba despre cvorum. Un referendum în acest an are trebuie să treacă de celebrul prag de 50% prezenţă la urne. Ceea ce este de două ori imposibil. Odată, pentru că nu vor veni atâţia oameni la vot, mai ales că este vorba despre un lucru destul de lipsit de apetit, precum revizuirea Constituţiei. A doua oară, pentru că pragul electoral a rămas la 9 milioane de oameni. Şi aici vine marea întrebare. Recensământul a arătat clar că în populaţia de peste 18 ani este puţin peste 16 milioane. De ce Ministerul Administraţiei şi Ministerul de Interne nu au trecut, după usturătoarea lecţie din 2012, la actualizarea listelor electorale? Recensământul face numărătoarea populaţiei, dar listele electorale sunt cele care sunt luate în calcul la validarea referendumului de către Curtea Constituţională. Fără reactualizarea corectă a listelor, orice referendum în 2013 este sortit eşecului. Pur şi simplu, nu există atâţia electori pentru a se ajunge la cifra astronomică de 9 milioane prezenţă la vot. Mărirea numărului de secţii de votare în străinătate este o soluţie iluz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum o ora
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

Dragoş Damian, Terapia Cluj: Ne întrecem în dezbateri despre inteligenţa artificială, digitalizare şi roboţi în România, o ţară cu 40% dintre angajaţi plătiţi în batjocură cu un salariu minim ridicol

Mediafax acum 45 minute
Nu se poate trai din netul unui brut de 3000 sau 4000 de lei si, sa mai subliniem odata, Romania nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE, asta este o poveste politicianista. Nu se poate trai si pentru ca, asa cum era de asteptat (anal

BREAKING O persoană și-a dat foc în fața tribunalului în care are loc procesul lui Trump

G4Media acum 32 minute
O persoană și-a dat foc în fața tribunalului din New York, unde este judecat fostul președinte american Donald Trump, potrivit presei americane, citată de Sky News. Persoana se afla în zona desemnată pentru proteste din fața tribunalului, relatează

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă/ Probabil că va fi o discuţie luni/ Continuu demersul numai dacă e necesar, numai dacă are un sens

News.ro acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni. El a adăugat

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 5 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Un stră-stră nepot al împaratului Napoleon candidează la Alegerile Europarlamentare. Vine cu un "discurs războinic" la adresa Europei

Mediafax acum 3 ore
Strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, a anunţat el vineri într-un comunicat de presă remis de AFP. În vârstă de 50 de ani, Joachim Murat se prezintă ca descendent al mareşa

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

8°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°