Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO O pârtie de schi de 10 milioane de euro, abandonată de Guvern, aruncă primăria Câmpulung Moldovenesc în pragul falimentului

Publicat in Adevarul, marți 12 noiembrie 2013 ·

Pârtie de 4,200 km, telegondolă şi instalaţie de zăpadă artificială. Asta ar fi trebuit să găsim astăzi în masivul Rarău. Lucrările au fost însă abandonate după ce au fost deja cheltuiţi 10 milioane de euro. Primăria Câmpulung Moldovenesc, anunţată din septembrie din că nu va mai primi niciun leu de la Guvern, a rămas acum cu o datorie de şapte milioane de lei şi se află în pragul falimentului. O investiţie de 10 milioane de euro a fost abandonată de autorităţi. Pârtia din masivul Rarău, care ar fi trebuit finalizată în vara anului trecut, nu va mai primi finanţare de la guvern. Mai mult, lucrări deja executate şi neplătite în valoare de peste şapte milioane de lei au fost trecute printr-o decizie a Curţii de Conturi în bugetul primăriei Câmpulung Moldovenesc. Din această cauză staţiunea a ajuns în topul celor mai îndatorate localităţi din ţară şi se află acum în pragul falimentului. Până la sfârşitul anului, primăria Câmpulung Moldovenesc ar urma să achite 900.000 de lei în contul arieratelor, bani pe care nu îi are prevăzuţi în buget, şi nici nu pot fi obţinuţi din altă sursă. Proiectul pentru construirea pârtiei de schi în masivul Rarău a fost aprobat în aprilie 2009, printr-o hotărâre a guvernului Boc, şi urma să fie finanţat din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin programul „Schi în România”. Chiar ministrul de atunci al turismului, Elena Udrea, a ajuns la Câmpulung Moldovenesc pentru semnarea contractului de finanţare. Foto Lucrările la pârtia de schi din masivul Rarău au fost abandonate Valoarea totală a proiectului era de 107,6 milioane de lei, perioada de executare a lucrărilor fiind 2011-2014. Licitaţia pentru execuţia lucrărilor a fost câştigată de asocierea firmelor SC Acomin SA Cluj Napoca şi SC Instcomp SA Suceava. Pârtia este amplasată în partea de sud-est a staţiunii Câmpulung Moldovenesc, pe versantul nordic al Munt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă teroristă la Paris. Un bărbat suspectat că a intrat cu explozibili în consulatul Iranului a fost arestat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat care purta o vestă ce părea să conțină materiale explozive a pătruns vineri, 19 aprilie, în clădirea consulară a Iranului din Paris. Forțele speciale franceze au înconjurat zona și au cerut localnicilor să evite arealul. Bărbatul a fost ar

Alina Gorghiu, după afirmaţiile preotului Nicolae Tănase: Nu e doar o declaraţie neinspirată, e o invitaţie la viol! Genul ăsta de declaraţie e de Ev Mediu, şocantă!

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a spus, referitor la afirmaţiile preotului Nicolae Tănase de la Valea Plopului potrivit cărora fetele care sunt agresate sexual ar trebui să intre la închisoare, că nu este doar o declaraţie neinspirată, ci este „o i

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum o ora
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum o ora
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 4 minute
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

Un strănepot al împăratului Napoleon I candidează la alegerile pentru Parlamentul European

G4Media acum 24 minute
Un strănepot îndepărtat al lui Napoleon I, Joachim Murat, va candida la alegerile europene pe o listă suveranistă, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro. Joachim Murat, în vârstă de 50 de ani, se descrie ca fiind descendent al mareșalului Imper

CFR Infrastructură anunţă lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa – Mangalia / Investiţia de aproximativ 1,5 miliarde de lei va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

News.ro acum o ora
CFR Infrastructură a anunţat lansarea licitaţiei pentru electrificarea şi dublarea liniei ferate Constanţa - Mangalia, investiţie de aproximativ 1,5 miliarde de lei care, potrivit companiei, lucrările va avea ca rezultat reducerea duratei călătoriei

World Class continuă expansiunea rețelei prin achiziția a două noi cluburi de health & fitness cu piscine în Timișoara - Două foste cluburi Smart Fitness Studio SRL devin cluburi World Class

Wall-Street.ro acum 25 minute
World Class, cea mai mare rețea de sănătate și fitness din România, își consolidează prezența în regiunea de Vest și își continua astfel drumul către misiunea sa: de a inspira și motiva mai mulți români să fie mai activi mai des. După achiziționarea

VIDEO Un tablou valoros din sec. XVII, furat din Oxford, a fost recuperat în România după 4 ani / Alte două au fost vândute în țară

HotNews acum o ora
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC și News.ro. Poliția RomânăFoto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com Tabloul „

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/11°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

13°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

0°/10°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°