Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de refugiaţi de peste Prut au protestat în faţa Prefecturii

Publicat in Adevarul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Bătrânii, plecaţi din Basarabia şi Bucovina, şi-au cerut drepturile în centrul Craiovei Începând cu 9.30, timp de două ore, aproape o sută de bătrâni au mărşăluit din Valea Vlăicii până în faţa Prefecturii, fluierând şi fluturând pancarde prin care îşi cereau drepturile. Este primul protest de acest gen pe care moldovenii născuţi în teritoriul dintre Prut şi Nistru l-au făcut în Craiova.

S-au săturat de promisiuni

Lucian Dorovschi, organizatorul manifestării, spune că i-a ajuns cuţitul la os şi că nu va ceda până când statul nu îi va da câteva sute de mii de lei. „În judeţ sunt 40.000 de persoane care şi-au părăsit casele şi au venit în România, când ruşii i-au invadat. Statul ar trebui să dea fiecăruia dintre noi câte două milioane de euro în fiecare lună, timp de zece luni”, a declarat Lucian Dorovschi.

Deşi la acţiunea de protest îşi anunţaseră prezenţa 240 de persoane, mulţi au lipsit din cauza bolii. „Cinci dintre ei sunt paralizaţi, au solicitat Ambulanţa ca să se poată deplasa. Alţii au forme mai uşoare de boală, care însă i-a ţintuit la pat”, a mai spus Lucian Dorovschi.

Copilăria în vilă, bătrâneţea în cămin

Cea mai în vârstă manifestantă de azi-dimineaţă a fost Eugenia Chelaru (79 de ani) care, în ciuda reumatismului, „s-a târât” până la Prefectură ca să strige „Daţi-ne banii!”. Moldoveanca ne povesteşte că trăia ca-n lux în oraşul Bălţi, din Basarabia, dar în prezent a a sărăcit într-atât încât plăteşte jumătate din pensie ca să îşi ducă zilele într-un cămin de bătrâni.

„Sunt fiică de preot, tatăl meu a slujit în oraşul unde m-am născut, după care în Craiova a fost profesor de muzică la Colegiul Naţional Carol I. În Basarabia nu duceam nicio grijă, ţineam magaziile încărcate ochi cu grâne, nici nu se punea problema să nu avem ce pune pe masă. Acum, din 700 de lei de la stat, 400 achi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum o ora
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum o ora
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum o ora
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de joi de la Timişoara

Mediafax acum 39 minute
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Oligarhul fugar Ilan Șor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar rusa să fie limba de comunicare oficială

Ziare.com acum 25 minute
Ilan Şor, oligarhul fugar, și-ar dori transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Chişinăul să fie pus pe picior de egalitate cu Tiraspolul şi Comratul, relatează miercuri, 24 aprilie, Ziarul Naţional din Chişinău. În acelaşi timp, li

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum o ora
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 3 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 2 ore
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 2 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

18°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

8°/16°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

8°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°