Printr-o anexă postată pe site-ul Ministerului Sănătații, 13 spitale ale Căilor Ferate trec în subordinea MS. Sindicaliștii au atacat pe toate căile ordonanța ce permite acest transfer Sursa: LIBERTATEA
Noile legi supuse dezbaterii pu blice, care re glementează funcţionarea sistemului de Sănătate, aduc în ograda Ministerul Sănătaţii (MS) spitale noi. Este vorba despre 13 spitale ale Căilor Ferate, răspândite în toată ţara. Pasul următor: unele vor trece în subordinea autorităţilor locale, iar altele vor fi desfiinţate, imobilele urmând să fie scoase la vânzare, potrivit unor surse din PNL.
Rămân deocamdată la Transporturi cele două spitale din Capitală ale CF, pentru că au în derulare proiecte cu fonduri europene.
Între timp, sindicaliştii din Transporturi atacă pe toate căile posibile ordonanţa de urgenţă, prin care spitalele sunt trecute la MS, iar Casa de Asigurări a Transporturilor, care are aproape 50 de angajaţi, este desfiinţată.
„Am atacat deja OG la Avocatul Poporului, vom ajunge şi la Curtea Costituţională, pentru că această lege e ilegală. Nu se explică care e urgenţa pentru a fi luată decizia astfel. De fapt, în spate este un interes imobiliar uriaş, pentru că toate aceste spitale sunt foarte bine plasate, au foarte mult teren. O mare parte vor fi desfiinţate, iar altele vor fi închise, pentru că autorităţile locale nu au bani să le finanţeze”, e de părere Denisa Popovici, preşedintele Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR. Ea susţine că pentru Transporturi aceste spitale nu înseamnă bani cheltuiţi, „pentru că nu avem datorii”. „Nu suntem SRL-uri şi nici butic, să ne desfiinţeze peste noapte şi să fie afectaţi 4.000 de oameni”, completează ea. Cum SE REORGANIZEAZĂ sistemul de sănătate românesc. VEZI SCHEMA completă
„Spitalele nu sunt SRLuri şi nici buticuri, să le defiinţeze fără a spune ce se întâmplă cu angajaţii şi cu pacienţi