Vă puteţi închipui că de la etajul doi al unui bloc din centrul Bucureştiului se poate privi până în America?! Ion Datcu vede cu ochii minţii toate locurile în care a reprezentat România în calitate de ambasador. A fost mai întâi şef al Ambasadei noastre de la Tokyo.

Avea numai 35 de ani când a ajuns acolo. După asta, a condus, timp de şase ani, Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite de la New York. Apoi, a fost trimis, tot ca ambasador, în Elveţia. Ion Datcu şi-a petrecut aproape jumătate din cei 82 de ani câţi are acum în afara graniţelor ţării, cunoscându-i în tot acest timp pe mulţi dintre cei care au scris istoria lumii.

Zice:

● Era Hirohito împărat al Japoniei când mi-am început misiu­nea la Tokyo. Mi-aduc aminte de o vizită a lui Corneliu Mănescu, mi­nistrul nostru de Externe. Am fost primiţi de familia imperială. Mănescu vorbea în româneşte, eu traduceam în engleză, iar majordomul Curţii, în ja­po­neză. Mănescu, care era cam slobod la gură, gândindu-se probabil că în afară de noi doi nu mai ştia nimeni limba română acolo, spunea cucoană când i se adresa împărătesei. Tocmai îi întrebase dacă au fost vreodată în Eu­ropa. Hirohito a spus că nu. De ce?, a întrebat el. Pentru că nu prea ni se permite să mergem pe unde vrem noi, a răspuns împărăteasa. Cu­coa­nă, i s-a adresat Corneliu Mă­nescu indirect, spune-i jupânului...

● Jupânului? Se referea, dacă înţeleg bine, la împărat....

● Da, chiar la el, însă eu nu traduceam aşa, ci cum trebuie. Oricum, între ce spuneam eu şi ce auzea împăratul era cenzura majordomului, aşa că...

● Ce trebuia să-i spună împă­răteasa... jupânului?

● A, da. Că sunt invitaţi şi în România dacă ajung cumva prin Europa. Anul următor, chiar au ajuns, dar n-au fost în România. Mă aflam deja în Elveţia. I-am reîntâlnit la Berna, cu prilejul unei recepţii org