Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarna ninge cu campanii caritabile inedite

Publicat in Adevarul, duminică 12 decembrie 2010 ·

Perioada sărbătorilor este sezonul acţiunilor umanitare la care participă toată lumea. Elevi, oameni cu dare de mână şi chiar motociclişti se străduiesc să aducă bucuria pe faţa celor mai puţin norocoşi în preajma sărbătorilor.

Tradiţia campaniilor caritabile este păstrată cu sfinţenie de locuitorii din Banat, an de an, în fiecare iarnă. Iniţiativele de acest gen au trecut dincolo de cine somptuase plătite cu bani grei de persoane cu portofele pline şi au făcut apel la dărnicia tuturor, în cele mai inedite feluri.

Trei cazuri sociale vor primi sprijin din partea unui club de motociclişti care a organizat o licitaţie caritabilă la finalul acestei săptămâni. Participanţii la eveniment vor putea cumpăra obiecte inedite. „Avem o hartă a Timişoarei făcută manual, un tatuaj, o cască aerografiată şi un bilet de două persoane pentru Revelion”, a spus Adina Zidu, unul dintre organizatori. Fiecare motociclist devine Moş Crăciun pe două roţi şi va împărţi cadouri micuţilor din satele timişene.

Bani pentru situaţii de criză

În cadrul Târgului de Crăciun de la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, peste 400 de prichindei şi elevi din oraş vor munci ca nişte spiriduşi pentru a face manual decoraţiuni de sezon. „Povestea de Crăciun” începe marţi seara. „Anul acesta s-au înscris şi copiii de liceu care vor picta pe ceramică. Cu cei mici vom face globuri, icoane pictate, colaje, felicitări pe care le vom vinde apoi în cadrul târgului”, a spus Ana Maria Pandele, reprezentant al Fundaţiei Pentagon, organizator al campaniei.

Banii strânşi vor fi folosiţi pentru a cumpăra cadouri micuţilor internaţi la Spitalul „Louis Ţurcanu” pe perioada sărbătorilor. Arădenii şi-au deschis deja portofelele pentru persoanele aflate în dificultate, la o nouă ediţie a „Balului de Cristal”.

„Prin gestul oamenilor de aici s-au strâns peste 60.00

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 18 minute
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum o ora
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Cutremur produs miercuri dimineața în regiunea seismică Vrancea. În ce orașe s-a resimțit seismul

Ziare.com acum 56 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe Richter s-a produs, miercuri dimineaţa, la ora locală 3:00, în judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

Un preot rus care a ţinut o slujbă de pomenire pentru Navalnîi a fost suspendat din funcţie pentru trei ani

News.ro acum o ora
Un preot ortodox rus care a oficial o slujbă de pomenire a fostului lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, în luna martie, a fost suspendat din funcţiile clericale timp de trei ani, a anunţat Dieceza de la Moscova a Bisericii Ortodoxe Ruse, infor

FOTO Praf saharian în Capitală: Bucureștenii și-au găsit mașinile acoperite de un strat roșiatic

G4Media acum o ora
Bucureștenii și-au găsit mașinile, miercuri dimineața, acoperite de un strat roșiatic, conform imaginilor transmise de cititori. Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra Români

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 2 ore
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Cutremur cu magnitudinea 3,3 în Vrancea

Mediafax acum o ora
Seismul cu magnitudinea ml 3,3 a avut loc la adâncimea de 73,4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Buzău, Bârlad, Sfântu-Gheorghe, Bacău şi Braşov. ULTIMELE ȘTIRI Congresul SUA a aprobat pachetul de sprijin de 95 de miliarde de

Cel puţin 21 de migranţi etiopieni morţi şi 23 dispăruţi într-un naufragiu în largul coastelor de nord-est ale Djibouti

G4Media acum 2 ore
Cel puţin 21 de migranţi, printre care copii, şi-au pierdut viaţa şi alţi 23 sunt daţi dispăruţi în naufragiul ambarcaţiunii lor în largul coastelor statului Djibouti, a anunţat marţi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM), notează AFP, ci

Vremea

București
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°