Indiferenţa, birocraţia şi nedreptatea din România au determinat-o pe Aurica Garcea să se stabilească definitiv cu familia în Spania. În luna august, puţini sunt românii din Spania Indiferenţa, birocraţia şi nedreptatea din România au determinat-o pe Aurica Garcea să se stabilească definitiv cu familia în Spania.

În luna august, puţini sunt românii din Spania care nu doresc să-şi petreacă vacanţa în ţară. Garcea Aurica (49 de ani) din Pierşinari, judeţul Dâmboviţa, preferă să rămână în Zaragoza, oraşul său de adopţie, pentru că România îi trezeşte prea multe amintiri dureroase.

Aurica a venit în Spania acum şase ani, la soţul ei care lucra în construcţii. "Aveam acasă un copil minor şi altul în vârstă de 25 de ani, arestat în penitenciarul Giurgiu, condamnat la şase ani pentru furt. N-am stat pe gânduri când soţul mi-a spus să vin împreună cu cel mic în Spania", povesteşte românca.

Aurica a venit la Zaragoza, împreună cu David şi multă vreme nu a găsit nimic de lucru. "La scurt timp, soţul meu, neavând permis de muncă, a fost prins lucrând la negru pe un şantier. Patronul a fost amendat, iar pe el l-au trimis atunci în România. Am rămas singură cu cel mic şi fără niciun venit".

Supărările s-au ţinut lanţ

Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, Aurica a fost anunţată că fiul cel mare a murit în pentitenciarul de la Giurgiu. "Băiatul meu cel mare, Victor Boby Garcea, nu avea decât 25 de ani. Nu mă pot împăca cu ideea că un bărbat cu constituţia lui, la 1.90 metri şi 90 de kilograme, a putut muri pentru că a primit o palmă de la alt deţinut". Nu vrea să-şi amintească durerea prin care a trecut şi momentul în care şi-a văzut băiatul la morgă, cu capul zdrobit de lovituri şi trupul plin de vânătăi.

Atunci Aurica s-a decis să plece definitiv din ţară: "După înmormântare, furia şi disperarea au luat locul durerii din sufletul m