Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TIMIȘOARA. Clinica de Cardiologie nu mai face intervenții chirurgicale de o săptămână. Vezi explicațiile managerului

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 31 martie 2013 ·

Clinica de Cardiologie a rămas fără fonduri, iar orice operaţie în care pacientul aduce de acasă instrumentar şi medicamente e interzisă. În consecinţă: pacienţii sunt lăsaţi să moară, pe listele de aşteptare. Sursa: Adi Pîclișan

Clinica de Chirurgie Cardiacă din Timişoara şi-a întrerupt activitatea chirurgicală din data de 26 martie, ca urmare a lipsei cronice de materiale sanitare şi medicamente. Anunţul a fost făcut public noaptea trecută de către dr. Marian Gaşpar, şef secţie Chirurgie Cardiovasculară.

E primul medic care nu a mai suportat situaţia şi a rupt tăcerea păstrată asupra subiectului de autorităţile din Timiş.

"Am primit adrese de la Casa Judeţeana de Asigurări de Sănătate Timiş şi de la Prefectura Timiş, prin care se atenţionează direcţiunea spitalului şi şefii de secţie, că pacienţii nu pot să-şi cumpere materiale şi medicamente pe perioada spitalizării potrivit legislaţiei în vigoare. În caz contrar spitalul trebuie să ramburseze pacientului toate cheltuielile proprii pe perioada spitalizării, iar şefii de secţie să răspundă personal de încălcarea legii. Situaţia este şi mai dramatică în Departamentul de Cardiologie Intervenţionala unde ajung cazurile de urgenţă cu infarct miocardic acut, pentru care nu există materiale necesare actului terapeutic. Fără o intervenţie de urgenţă în primele ore de la infarct aceşti pacienţi pot muri. Până acum pacienţii îşi cumpărau o parte din materiale şi medicamente pe care spitalul nu avea banii să le achiziţioneze din programele naţionale de cardiologie şi din veniturile pe caz rezolvat DRG de la Casa de Asigurări de Sănătate. Chiar dacă erau asigurate materialele din Programul Naţional de Infarct pentru 30 de cazuri, acestea erau insuficiente pentru că aveam urgenţe de peste 70 de cazuri pe lună. Nimeni nu poate programa câte cazuri pot face infarct într-o luna", explică Gaşpar.

Acum medicii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un bărbat / Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti

News.ro acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal, joi seară, de un bărbat. Acesta a fost dus la audieri de către poliţişti ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum o ora
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum o ora
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Ministrul Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi şi doar 20% din banii primiţi au fost cheltuiți

HotNews acum 56 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi seară, într-o emisiune la Prima News, că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), el precizând că România a primi

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum 3 ore
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Patru morţi şi cinci răniţi într-un atac cu cuţitul în SUA, la Rockford, în Illinois

News.ro acum 4 ore
Patru persoane, inclusiv o adolescentă, au fost ucise, iar alte cel puţin cinci au fost rănite într-un atac cu cuţitul comis de către un tânăr în mai multe locuri, la Rockford, în statul Illinois, anunţă poliţia americană, relatează AFP. Un suspect

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 2 ore
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 6 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Vremea

București
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

13°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

15°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale